Mereu a fost obsedat de soldati.
Asta e moralitatea lui..
Sangele lui care improasca peretele e ca sangele soldatului care se scurge in transee.
El se lasa ucis de viata pe care trebuie sa o duca, pentru a‑si putea scrie poezia.
Boala profesionala a poetului este moartea de sine insusi.
Varsarea sangelui.
Toti ar vrea sa aiba cartile lui Dostoievski, dar cine ar accepta sa fie condamnat la moarte? Toti ar vrea sa poata scrie ei poezia lui Eminescu, dar cine si‑ar dori viata lui? Toti ar vrea sa aiba 11 elegii, dar cine si‑ar da drumul in gol cum a facut‑o el? Boala profesionala a soldatului este moartea de glont.
Altfel nu e poezie.
Intensitate.
Hybris.
Dar cine ar accepta sa duca viata poetului? Cine ar vrea sa traiasca asa cum a trait el? Poezia inseamna autodistrugere.
Toti viseaza la gloria poetului.
Lasi din tine tot mai mult, pana nu mai ramane mare lucru.
Si scrisul e tot o forma de moarte.
Celalalt trebuie sa scrie pentru ceilalti, nepoetii.
Unul trebuie sa moara pentru ceilalti, civilii.
Nu ne pasa de viata lor personala.
E cat se poate de concret.
Nu e nici o metafora.
poetul ca si soldatul nu are viata personala.
Meseria poetului este moartea de sine insusi.
Meseria soldatului este moartea de glont.
E pe viata si pe moarte.
Si asumata, cu toata otrava ei.
Poezia trebuie traita pana la capat.
Nici poet nu poti fi oricum.
Ca sa‑i apere de ei insisi, poate.
Ca sa ce? Tot ca sa‑i apere pe ceilalti.
Dar si poetul isi pune trupul in fata mortii.
El isi pune trupul in fata glontului ca sa ii apere pe ceilalti.
Meseria lui e moartea.
soldatul isi paraseste viata si pleaca pe front.
Tot o condamnare la moarte.
Mereu i s‑a parut ca si poezia e o boala grea.
Mereu a fost obsedat de soldati
