Citindu-l, recitindu-l pe Nietzsche, citind si recitind nietzscheenii, dostoievskienii, ma re cream, ma re modelam, strunjindu-ma pe mine insami si, in acelasi timp, ma re apropiam altminteri, de fiecare data, de continentul Nietzsche, iar in timp probabil, iarasi si iarasi, mai rapid – prin intermediul celui care l-a creat pe Zarathustra – de mine insami.
Catalin Ghita.
Te felicit pentru acest volum, exemplar in toate sensurile, si sunt convins ca oamenii carora li se adreseaza nu vor mai fi aceiasi dupa parcurgerea sa.
Filiatia cea mai puternica si mai transparenta care imi vine in minte dupa parcurgerea paginilor tale este Rudolf Otto: desi nu are nevoie sa-l citeze niciodata explicit, cartea este infuzata de conceptul de «numinos», acel sacru inefabil intuit de teologul german in lucrarea sa capitala, Das Heilige .
La un nivel secund insa, mult mai profund si mai semnificativ, el este un elogiu exceptional adus vitalismului injectat de solarul divin, reflectat magistral prin textele unor Berdiaev, Sestov, Kierkegaard si mai ales Nietzsche.
La un prim nivel, volumul poate fi lecturat ca un impresionant catalog al «marilor teme» din literatura europeana (germana, franceza, engleza, rusa, romana), aceea inrudita, direct sau indirect, cu suflul zarathustrian al fostului profesor de la Universitatea din Basel.
Aura Christi Am terminat de citit cu infrigurare Nietzsche si marea amiaza (oricum, verbul «a citi» nu sintetizeaza decat imperfect efortul sinestezic pe care-l necesita o carte atat de complexa si de bogata in idei).
Si totodata in vointa de Destin.
Da.
Intalnirea mea cu acest spectacol de un dramatism randiose – care este Nietzsche – din intamplare cred ca s-a transformat in destin. (…) Boala, cu un pic de noroc, poate fi pintenul dat de un nesfarsit zeu rautacios si perspicace in bolgiile luminoase ale destinului.
Un poet care propaga un soi de stranie religie a viului , in esenta de neexprimat, o religie-mit de sorginte nietzscheana, construita pe un exces de personalitate .
Scrierile mele, romanele, poemele, eseurile se afla, volens nolens , sub auspiciile dionisiace ale acestui scriitor spre care ma harponeaza, instinctiv, de buna seama, si vointa de a deveni ceea ce sunt: poet.
Citindu-l, recitindu-l pe Nietzsche, citind si recitind nietzscheenii, dostoievskienii, ma re cream, ma re modelam, strunjindu-ma pe mine insami si, in acelasi timp, ma re apropiam altminteri, de fiecare data, de continentul Nietzsche, iar in timp probabil, iarasi si iarasi, mai rapid – prin intermediul celui care l-a creat pe Zarathustra – de mine insami
