Iubirea si cuvintele sunt adevarate binecuvantari...da-mi, Doamne, primaveri si-Ti voi da cuvinteeu sunt un strigator la cer pana si nasterea mi-a fostun etern ecou dupa primaveri:„da–mi, Doamne, primaveri si-Ti voi da cuvinte!”la fiecare strigat imi creste aripa ovala din ciot de suflet ea spinteca bolta cereasca –Il cautase-nalta in fiecare zitot mai multincatmi-e teama ca o sa raman o aripa care va strigain eternitatedupa primaveri de negasitazi suspin in mine asteptsa raman doar o aripa in Calea Lactee, dar...aripa-mi devine copac la poarta Paradisuluise-mbratiseaza ingeri printre ramuriDumnezeu zambestemi se-ntoarce aripa pe pamant se-ntoarce in minein centrul sufletului imi devine cuvantnu-i mai e inceputul un ciot e ploaie de luminaIl prind pe Dumnezeu de picior El imi zambesteeu ii strig:„mi-ai dat, Doamne, Cuvantul, o sa-Ti scriu o primavara!”Fragment din volum:"in sensul ceruluimulta vreme am crezut ca mi s-au tocit aripilesau ca mi le legase neputinta cu sfori groasesau ca tot eami le-nchisese in temnita de sticlamulta vreme am crezut ca te-am pierdut, cuvantule,sau ca te–am lasat sa mori fara sa-mi spuna cineva ceva multa vreme am crezut…cand de faptbietele aripi tremurau de dor si tu, cuvantule,te-ai ascunsin propria radacinadar azi, cuvantule, de azite fac sa cresti din nousi sa te scalzi in miez de rasaritrenaste tu, cuvantule, chiar azi si hai sa facem aripile sa bata iar in sensul cerului".
Iubirea si cuvintele sunt adevarate binecuvantari...da-mi, Doamne, primaveri si-Ti voi da cuvinteeu sunt un strigator la cer pana si nasterea mi-a fostun etern ecou dupa primaveri:„da–mi, Doamne, primaveri si-Ti voi da cuvinte!”la fiecare strigat imi creste aripa ovala din ciot de suflet ea spinteca bolta cereasca –Il cautase-nalta in fiecare zitot mai multincatmi-e teama ca o sa raman o aripa care va strigain eternitatedupa primaveri de negasitazi suspin in mine asteptsa raman doar o aripa in Calea Lactee, dar...aripa-mi devine copac la poarta Paradisuluise-mbratiseaza ingeri printre ramuriDumnezeu zambestemi se-ntoarce aripa pe pamant se-ntoarce in minein centrul sufletului imi devine cuvantnu-i mai e inceputul un ciot e ploaie de luminaIl prind pe Dumnezeu de picior El imi zambesteeu ii strig:„mi-ai dat, Doamne, Cuvantul, o sa-Ti scriu o primavara!”Fragment din volum:"in sensul ceruluimulta vreme am crezut ca mi s-au tocit aripilesau ca mi le legase neputinta cu sfori groasesau ca tot eami le-nchisese in temnita de sticlamulta vreme am crezut ca te-am pierdut, cuvantule,sau ca te–am lasat sa mori fara sa-mi spuna cineva ceva multa vreme am crezut…cand de faptbietele aripi tremurau de dor si tu, cuvantule,te-ai ascunsin propria radacinadar azi, cuvantule, de azite fac sa cresti din nousi sa te scalzi in miez de rasaritrenaste tu, cuvantule, chiar azi si hai sa facem aripile sa bata iar in sensul cerului"
