„In ciuda unui intreg alai de comentatori si deci, deja, a unei idei de-a gata potrivit careia Bruno Latour s-ar rupe de predecesorii sai imediati, marea pleiada (sau generatie ’30) a ganditorilor asa-zis poststructuralisti, incorect (dar nu si involuntar) numiti „postmoderni” (Foucault, Derrida, Deleuze etc.), mie mi se pare ca, dimpotriva, Latour este exemplar si prin modul absolut corect (etic si istoric) in care, da, ii istoricizeaza pe acestia: incercand sa-i depaseasca continuandu-i, pornind de acolo de unde acestia au ajuns, preluandu-i ca dat istoric, nu prefacandu-se ca nu au existat si rasufland usurat, asemeni marii noi conjuratii a conservatorilor fundamentalisti de toate culorile si de toate nuantele (neoliberali sau neomarxisti), ca au eliberat scena istorica a ideilor.
Latour reuseste sa pozitiveze constructiv ceea ce predecesorii sai imediati, in ciuda diferentelor care ii despart, deconstruiau critic.“ - Bogdan Ghiu. „In ciuda unui intreg alai de comentatori si deci, deja, a unei idei de-a gata potrivit careia Bruno Latour s-ar rupe de predecesorii sai imediati, marea pleiada (sau generatie ’30) a ganditorilor asa-zis poststructuralisti, incorect (dar nu si involuntar) numiti „postmoderni” (Foucault, Derrida, Deleuze etc.), mie mi se pare ca, dimpotriva, Latour este exemplar si prin modul absolut corect (etic si istoric) in care, da, ii istoricizeaza pe acestia: incercand sa-i depaseasca continuandu-i, pornind de acolo de unde acestia au ajuns, preluandu-i ca dat istoric, nu prefacandu-se ca nu au existat si rasufland usurat, asemeni marii noi conjuratii a conservatorilor fundamentalisti de toate culorile si de toate nuantele (neoliberali sau neomarxisti), ca au eliberat scena istorica a ideilor
