In Nuduri pe hartie am incercat sa dezbrac "sinele" de toate invelisurile si sa-l fac sa se astearna in poezie, asa cum este el, imperfect. - Ana-Maria Balas.
Ca sa putem sti daca sau ce anume sa schimbam in noi, trebuie sa stim mai intai cine suntem.
Imaginea de la final e o imagine a lumii in care traim, o imagine a clipei, a realitatii asa cum e ea, modelata de ceea ce suntem si de ceea ce am trait.
Nu cunosc imaginea finala de la inceput, dar intru in joc si, cu fiecare piesa pusa in puzzle, imaginea se construieste, fara fard si photoshop, doar cu o lumina optima, surprinsa de o lentila umana, plina de imperfectiuni.
Versul meu e ca o piesa dintr-un puzzle.
Daca si un singur rand din versurile mele te face sa cobori in tine si sa te intrebi ceva despre tine, inseamna ca a facut deja mai mult decat si-a propus autorul ei.
De ce sa citesti poezia mea? Poate pur si simplu fiindca iti place poezia, poate pentru ca te inspira, poate te face sa te cauti.
Poezia e o parte din calatoria mea de constientizare si vindecare.
Si nici nu suntem constienti ca disociem sau ca nu ne simtim sau ne negam emotiile.
Uneori, nici nu suntem constienti de ceea ce face "pilotul automat" din noi sau de mecanismele noastre de "coping" invatate de mici copii, pe care le reproducem inconstient in viata de adult.
Atunci cand traim o trauma sau suntem martori la ea, disocierea ajunge sa fie mai mare.
Intr-o viziune simplificata, atunci cand nu suntem constienti de noi, de corpul nostru, de pattern-urile noastre, toti avem diferite grade de disociere, ceea ce e normal.
Disocierea este intr-o oarecare masura opusul mindfulness-ului.
In Nuduri pe hartie am incercat sa dezbrac "sinele" de toate invelisurile si sa-l fac sa se astearna in poezie, asa cum este el, imperfect
