Cuvânt de însoţire de Doina Jela Ediţie îngrijită de Miruna Lepuş Traducerea scrisorilor din limbile germană şi franceză de Anca‑Irina Ionescu „În volumul de faţă, deşi nu explică şi nu epuizează nici el tainele unui atât de puternic personaj, ne aflăm totuşi mai aproape ca oricând de intimitatea profundă a lui Nae Ionescu, fiind vorba de corespondenţa cu Elena-Margareta Fotino şi apoi Ionescu, cea alături de care va trăi vreme de patru ani un fel de prietenie amoroasă, care îi va deveni, în 1915, soţie, cu care va avea trei băieţi, şi din viaţa căreia va pleca în 1930, fără a se despărţi vreodată, în ciuda legăturilor ulterioare, aparent mult mai puternice, în tot cazul mult mai spectaculare.
Timpul, da, a curs, dar a curs asupra noastră a amândurora.” Nae Ionescu 19 iunie 1925, Paris „Că tu şi eu rămânem tot noi e fatal; dar nu fiindcă fiecare din noi nu am mai putea iubi, ci fiindcă am iubit complet; fiindcă, cu sau fără voia noastră, cu toate neînţelegerile noastre, noi ne‑am completat şi ne‑am unit indisolubil.” Elena-Margareta Ionescu 25 iunie 1925, Bucureşti.
Nu a pătruns nimeni între noi.
Tot noi doi.
Tot noi suntem, cei de acu’ cincisprezece ani.
Să nu ne mai facem nici sânge‑rău, nici iluzii.
E un capitol închis.
Nu mai putem avea.
Iar asta fiindcă în această relaţie şi această corespondenţă, personalitatea lui se oglindeşte şi se revelează, atât cât e omeneşte posibil, în toate valenţele sale umane, completând, în chip oportun, Jurnalul soţiei sale, apărut foarte recent tot la Editura Vremea.” Doina Jela „Atunci, ce s‑a schimbat? „Amorurile” noastre? Prostii toate.
Cuvânt de însoţire de Doina Jela Ediţie îngrijită de Miruna Lepuş Traducerea scrisorilor din limbile germană şi franceză de Anca‑Irina Ionescu „În volumul de faţă, deşi nu explică şi nu epuizează nici el tainele unui atât de puternic personaj, ne aflăm totuşi mai aproape ca oricând de intimitatea profundă a lui Nae Ionescu, fiind vorba de corespondenţa cu Elena-Margareta Fotino şi apoi Ionescu, cea alături de care va trăi vreme de patru ani un fel de prietenie amoroasă, care îi va deveni, în 1915, soţie, cu care va avea trei băieţi, şi din viaţa căreia va pleca în 1930, fără a se despărţi vreodată, în ciuda legăturilor ulterioare, aparent mult mai puternice, în tot cazul mult mai spectaculare
