Ca şi cum ar fi împlinit un testament nescris al tatălui său, Monica Lovinescu a creat în studiourile Europei Libere un adevărat cenaclu literar. [...] Cine dintre noi n-a simţit asta? Şi, apoi, cine n-a dorit să-şi confrunte opiniile cu ale ei, ori să fie omologat de ea?“ (Nicolae MANOLESCU, Istoria critică a literaturii române).
Un cronicar literar devenit legendă vie. „Noi toţi am ascultat-o cu sfinţenie, vreme de treizeci de ani, de două ori pe săptămână, comentând cărţi şi evenimente culturale.
Lovinescu, încăpeau doar puţini, în salonul deschis „pe unde scurte“ a încăput, cum ştim, o întreagă ţară.
Iar dacă în salonul de altădată al cenaclului Sburătorul, patronat de criticul E.
Cronicile literare ale Monicăi Lovinescu recompun, panoramic, „istoria recentă“ a literaturii noastre.
Căci pe atunci, în ţară, cenzura nu doar mutila producţia scriitorului, ci şi distorsiona ideologic judecata criticului literar.
Acolo se citeau scrieri care în România erau interzise, se organizau dezbateri cu autori români şi se comenta, cu pertinenţă, o creaţie literară născută în vremuri de represiune.
Ca şi cum ar fi împlinit un testament nescris al tatălui său, Monica Lovinescu a creat în studiourile Europei Libere un adevărat cenaclu literar
