&bdquo
O nuanta autobiografica, perfect intemeiata, irizeaza conceptia lui Breban de la acest nivel, miza mare a ideii fiind aceea de a demonstra – ceea ce romancierul a mai facut… – ca generatia din care face el insusi parte (Nichita Stanescu, Matei Calinescu etc.) a transformat literatura intr-un asemenea mediu germinativ de excelente, prin intermediul promovarii esteticului ca replica alternativa sublima la grotescul ideologic din jur.
Liber, in cazul oamenilor de litere, de prejudecati, de complexe si idiosincrazii, de esecurile si vexatiunile pe care ti le-a provocat istoria si pe care spiritul nu poate sa le stapaneasca.”(Eugen Simion).
Se poate spune si invers: «
Nu esti drept, daca nu esti liber».
El procedeaza corect, asa cum procedeaza orice intelectual lucid si responsabil, adica analizeaza un concept (un concept esential) si incearca sa-i vada viitorul&hellip
Este trist, si are de ce, cand se gandeste la lumea politica de azi si la retorica resentimentului si a razbunarii care domina lumea intelectuala&hellip
Sa mai spun ca are si in acest caz dreptate, ca dupa douazeci de ani de libertate intelectualii romani, cu precadere scriitorii (ei, care s-au tinut bine sub regimul totalitar), se detesta cu o grea sinceritate? Imi amintesc de o propozitie din Eminescu (reproduc din memorie): «
Nu esti liber, daca nu esti drept».
Breban n-o respinge, de plano, cum fac globalistii, nici «n-o sminteste» cu un discurs encomiastic, cum fac localistii.
Observ ca N.
Este o tema pe care noi, romanii, o aducem mereu in discutie fie pentru a o sataniza, fie pentru a o apara.
Jos palaria!” (Stefan Borbely) &bdquo
Numai cultura, carevasazica, ne poate lecui de aceasta «nesiguranta identitara» si numai ea poate innobila istoria noastra de care, s-a putut constata, prozatorul maramuresean nu-i multumit&hellip
Face si alte profetii, atunci cand in capitolul final vorbeste despre specificul national, dar despre toate acestea vom putea discuta cu alt prilej.
Nici un raspuns in volum, nimic insidios, revansard sau resentimentar: doar idei si fapte, nu psihologie.
Trebuie sa recunoastem ca Breban ramane seniorial si impecabil de fiecare data cand enunta aceasta dihotomie: de pilda, nu trebuie uitat faptul ca Istoria dramatica a prezentului s-a zamislit cand impotriva autorului se tragea cu tunul, pe motivul orchestratei acuze de colaborare cu Securitatea. &bdquo
O nuanta autobiografica, perfect intemeiata, irizeaza conceptia lui Breban de la acest nivel, miza mare a ideii fiind aceea de a demonstra – ceea ce romancierul a mai facut… – ca generatia din care face el insusi parte (Nichita Stanescu, Matei Calinescu etc.) a transformat literatura intr-un asemenea mediu germinativ de excelente, prin intermediul promovarii esteticului ca replica alternativa sublima la grotescul ideologic din jur
