"Targul de cai se intindea pe-o portiune de vreo cateva sute de metri sub bradet, dupa targul de vite.
Baiatul ramane la noi." (fragment din volum).
Dar ea zice c-o duce bine.
O mai altoieste, sa-si bage mintile in cap.
Cred ca din cand in cand chiar ridica mana asupra ei.
Barbat ursuz, numai sprancene imbinate.
L-am vazut doar o data.
Munceste in mina.
Un roman. - Si maica-sa? - A plecat cu unul din Rovinari.
Veiza s-a oprit si-a vorbit cu Muiko.
Si purta deja palaria rotunda si neagra, de gabor.
Crestea slabut si inalt de statura.
Era stirb in parti, doar cei doi din fata mari se protapeau ca niste lopeti, asa cum au toti copiii.
Isi schimba dintii la vremea aceea.
Dupa care strangea imediat buzele si parca se mira el insusi de ce l-a apucat.
Cu toata gura.
Tot asa facea si-atunci cu ochiul si arunca din cand in cand cate un ras scurt.
Cel mic sa fi avut vreo cinci, sase ani.
Fratele maica-sii.
Unchi-su, tinichigiul.
Ca acuma spitalul e gratis." [...] La targul de cai din acea vineri, baiatul era cu tiganul mare, cu Muiko. "Ia nu mai stati cu bolile pe voi, sa muriti de-a-n picioarelea.
Si-i chema la spital cu glas mare. "Ma, te mai doare vatamatura?", "Tu, muiere, tot asa sangerezi?", "Mai iei dumneata, taica, leacurile alea de ti le-am dat?" Sau ii consulta pe altii din mers.
Dadea consultatii postoperatorii.
In halat, ca sa-l recunoasca si ei de la distanta.
Si el umbla sa-si caute pacientii.
Era ziua de piata.
Si cum strabatea vinerea satul.
Veiza, imbracat in halat, asa cum umbla prin spital.
Si de ace de pin.
De palinca.
De balega.
lume multa, praf, mugete, nechezari, mirosuri intepa-toare. "Targul de cai se intindea pe-o portiune de vreo cateva sute de metri sub bradet, dupa targul de vite
