"A fost odata ca niciodata un tanar poet cu plete blonde, cu un chip in trasaturile caruia forta barbateasca se ingana cu o suavitate aurie, picloasa, de revarsat de zori varatici, adincindu-si echivocul in privirea visatoare si iute lunecatoare, contemplativ-ironica.
Numele acestui "Zburator al versului" era Aurel Dumitrascu."(Gheorghe Grigurcu).
Predomina un protest impotriva oprelistilor, impotriva falsitatii totalitare, in general, sfidate prin taietura exemplara a unei existente de intelectual situat intr-o recluziune provinciala, stravezie gratie unei mari apetente culturale.
Observatii mature, chiar adinci, se intilneau ciudat cu o fanfaronada pe care n-am interpretat-o de la inceput asa cum se cuvenea, pe latura ei de afirmare nelinistita, fantasta, precum o expresie a panicii morale.
Se adunau in acele pagini epistolare impresii de viata si de lectura, intr-un amestec entuziast, ca o fermentatie a personalitatii, pe care scriitura mediata si caligrafica nu izbutea a-l ascunde.
Imi adresa scrisori docte si subtile (ca si altor citorva scriitori, dupa cum am aflat ulterior), cu mult inainte de a-l fi intalnit, fugar, de doua-trei ori, in 1990, anul de foc al tarii care l-a mistuit la 35 de ani neimpliniti. "A fost odata ca niciodata un tanar poet cu plete blonde, cu un chip in trasaturile caruia forta barbateasca se ingana cu o suavitate aurie, picloasa, de revarsat de zori varatici, adincindu-si echivocul in privirea visatoare si iute lunecatoare, contemplativ-ironica
