„Pornind de la istorie, mă reîntorc la istorie după o lungă peregrinare prin lumi imaginare.
Cercul este astfel închis.“ — LUCIAN BOIA.
Istoria imaginarului nu poate lăsa în afară imaginarul istoric.
A sosit momentul să mă aplec asupra ei, încercând să o aliniez la ceea ce mi se pare a fi un sistem global de interpretare.
Istoria este şi ea o construcţie intelectuală, nu un dat obiectiv.
Până şi pe planetele cele mai îndepărtate proiectăm speranţele, prejudecăţile şi iluziile noastre, ideologiile noastre, preocupările noastre curente.
Cu atât mai mult în istorie, mijloc privilegiat de exprimare a conştiinţei colective.
Nu există ficţiune lipsită de sens.
Ce altă sursă ar putea să existe? Iar ceea ce imaginăm nu este niciodată gratuit.
Aceste drumuri prin imaginar m-au pus în faţa unor permanenţe ale spiritului uman, în faţa, de fapt, a unui adevăr simplu, atât de simplu, încât aproape nu-l mai luăm în seamă: acela că totul trece prin mintea noastră, prin imaginaţia noastră, de la cea mai sumară reprezentare până la cele mai savante alcătuiri.
Am urmărit gama plăsmuirilor biologice, regulile potrivit cărora sunt inventaţi «oameni diferiţi» sau devin «diferiţi» oameni ca oricare alţii.
M-am oprit asupra experimentului comunist, văzut ca mitologie ştiinţifică materializată.
M-au preocupat mai întâi ficţiunile cosmice, apoi impresionantul arsenal al «sfârşitului lumii».
Atunci când m-am lăsat sedus de istoria imaginarului, nu am inclus pentru început şi istoria printre domeniile susceptibile de a fi interpretate tot prin imaginar. „Pornind de la istorie, mă reîntorc la istorie după o lungă peregrinare prin lumi imaginare
