„O sa ma stii de undeva e ca o matriosca din papusi de sticla, cu care umbli c-un fel de teama, sa nu le scapi si sa se strice, dar apasa fara frica, intra, trage, priveste-le, studiaza-le, citeste – au trecut prin multe, au rezistat in lumea reala si au sa reziste si-n varianta lor hirtioasa.
Pe cand aveam noi ochi multi de heruvimi si aripi sase de serafimi.”(Ana Barton).
Indata m-am gandit la Petronela, c-o stiu de undeva, din miezul nestricat al lumii, din timpurile-n care nu i se despartisera apele si nici vantoasele in asta si cealalta.
L-am auzit pe Iulian Tanase zicand c-asa se cheama povestile-poeme.
Cuvinte-flori-de-camp care nu se aduna-n manunchiuri, ci se rasfira-n… poeme.
Pentru ca ea e atat de buna incat te restituie tie-ti.
Pentru ca ea e buna si se da.
Curgi cu ea, te-amesteci si te umpli de buna mireasma.
Vrajitorie curata careia n-ai cu ce sa vrei sa i te sustragi.
Incantatie samanica este aceasta, nu scriitura.
E dulce si te ustura.
Se musca, se mesteca, se-nghite drag. (…) Dupa ce-o sa citesti cartea ei de debut, o sa exclami precum o tenismena care tocmai a cistigat un turneu foarte important – WOW! – si de aici incolo o sa stii exact de unde o cunosti.” (Mihail Vakulovski) „Scrisul acestei femei frumoase din toate unghiurile de vedere si de simtire nu se savureaza. „O sa ma stii de undeva e ca o matriosca din papusi de sticla, cu care umbli c-un fel de teama, sa nu le scapi si sa se strice, dar apasa fara frica, intra, trage, priveste-le, studiaza-le, citeste – au trecut prin multe, au rezistat in lumea reala si au sa reziste si-n varianta lor hirtioasa
