Scrise in anii ’90, povestirile lui Gao Xingjian se inspira din fragilitatea vietii, a iubirii si din puterea obsedanta a memoriei.
Gao a incercat sa obtina acest efect combinind relaxarea structurala specifica literaturii chineze traditionale cu obsesia stilistica occidentala pentru subiectivitate si instrainare.” (The Guardian) „Povestitorii lui Gao Xingjian se plimba ca intr-un vis pe aleea senzatiilor si a memoriei.” (The Boston Globe) „Cu detalii precise si sugestii discrete, O undita pentru bunicul meu e cea mai buna carte de proza a lui Gao Xingjian aparuta pina acum in traducere.” (Kirkus Reviews) „Aceste povestiri delicate, pline de evocari ofera o proba a scriiturii lui Gao Xingjian.” (Publishers Weekly). „Gao Xingjian si-a petrecut mare parte a carierei cautind o limba literara si o forma care sa fie in acelasi timp moderna si traditionala, cu alte cuvinte, o voce care sa insemne ceva mai mult decit o reinterpretare a modernismului occidental.
Peste tot sint prezente portrete psihologice covirsitoare, cu sperante nerostite si frici care tradeaza prezenta nesfirsita a trecutului in viata personajelor.
In fabula care da titlul volumului, povestitorul incearca „sa se despovareze de dorul de casa”, dar se trezeste pierdut intr-un labirint al amintirilor din copilarie, in care secventele si persoanele narative se amesteca, in care ea devine pe nesimtite tu, intr-un vertij al fluxului constiintei.
In „Accidentul“, un autobuz loveste un biciclist; apoi, ca intr-un film, urmarile haotice ale accidentului se pierd in linistea unui colt de strada si toata lumea pare sa ignore cele abia petrecute.
In „Crampe”, un barbat scapa ca prin urechile acului de inec, dar descopera uimit ca nimeni nu i-a simtit lipsa.
In „Templul Desavirsitei Compasiuni”, teama acuta, cu origine misterioasa, a povestitorului umbreste fericirea deliranta a unei excursii in luna de miere.
Scrise in anii ’90, povestirile lui Gao Xingjian se inspira din fragilitatea vietii, a iubirii si din puterea obsedanta a memoriei
