Trebuie spus: ceea ce poetii si artistii, de la romantici pana in zilele noastre, au facut si continua sa faca este enorm: ei au simtit imbatranirea limbii: greutatea miilor de ani pe care o purta in sange; au dat memoriei masura angoasei lor si, in acelasi timp, prin intermediul unor eforturi crude si dure, au primit puterea de a-i da limbii libertatea de a se emancipa in sine insasi in acelasi ritm in care este afirmata.
Numai poezia – am invatat-o intr-un mod teribil, stiu –, poezia singura il poate recupera pe om, de la primul pana la ultimul, prin acumulare de dizgratii, iar natura domina ratiunea si omul nu se poate armoniza cu opera proprie daca nu se lasa in voia Elementului..
Trebuie spus: ceea ce poetii si artistii, de la romantici pana in zilele noastre, au facut si continua sa faca este enorm: ei au simtit imbatranirea limbii: greutatea miilor de ani pe care o purta in sange; au dat memoriei masura angoasei lor si, in acelasi timp, prin intermediul unor eforturi crude si dure, au primit puterea de a-i da limbii libertatea de a se emancipa in sine insasi in acelasi ritm in care este afirmata
