La putin timp dupa trecerea la cele vesnice a Monseniorului Octavian Barlea, in 5 aprilie 2005, esteticianul si prozatorul Titu Popescu – un apropiat al Sfintiei Sale inca din primul an al exilului sau munchenez 1 – scria in revista Vatra din Targu Mures: „Personalitatea Monseniorului Octavian Barlea a intrat demult in constiinta diasporei romanesti ca un simbol cu puternice si definitive iradiatii semnificative.
Pe multi i-a salvat, cand se parea ca greutatile inceputului de viata noua pe pamant strain coplesesc si Omul balanseaza primejdios pe marginea prapastiei […] A fost, cu alte cuvinte, un sfant al exilului, in acceptia de marca a valorii spiritului, tot asa cum folosise cuvantul ardeleanul Peter Neagoe despre Brancusi.”.
A dus pretutindeni mesajul unitatii noastre in cadrul marii familii a latinitatii, dar si cel al integrarii noastre in tarile de adoptiune […] Pe foarte multi i-a ajutat, la modul cel mai direct.
El a traversat categorii raspandite in Europa si America de romani traitori in afara granitelor tarii, ducandu-le mesajul cald al solidaritatii sufletesti, sprijinind acele idealuri pentru care o viata merita a fi traita si chiar jertfita.
La putin timp dupa trecerea la cele vesnice a Monseniorului Octavian Barlea, in 5 aprilie 2005, esteticianul si prozatorul Titu Popescu – un apropiat al Sfintiei Sale inca din primul an al exilului sau munchenez 1 – scria in revista Vatra din Targu Mures: „Personalitatea Monseniorului Octavian Barlea a intrat demult in constiinta diasporei romanesti ca un simbol cu puternice si definitive iradiatii semnificative
