&bdquo
Sa scrii despre Gellu Naum este o impietate.
Gellu Naum clatina cu nonsalanta tabieturile dramaturgice de rigoare, polemizind cu popularul comic sau cu la fel de popularul, in fond, tragic, inlocuindu-le cu umorul negru care le contine, a rebours si exploziv, pe amindoua, la care se adauga un frison poetic.” (Simona Popescu).
Operatiune de o extrema subtilitate si delicatete.” (David Esrig) &bdquo
Scena lui Gellu Naum e scena virtualitatilor care coexista si se realizeaza simultan in paralel, e suma istoriilor posibile care isi trag unitatea (fiindca scena e totusi una, una singura ) din capacitatea noastra de a participa la ele, de a juca in toate planurile.” (Vlad Zografi) &bdquo
N-a scris ca un dramaturg, ci ca un suprarealist.
Gellu Naum a minuit cu o extraordinara intelegere literara cuvintele, transformind un text care era menit sa fie citit intr-unul care poate fi inteles fiind auzit.
Fara sa altereze complexitatea cu care exprima personajele.
Fara sa piarda nimic din structura foarte complexa a unui text filozofic.
Gellu Naum a fost si este pentru mine cea mai vie si mai elocventa forma a suprarealismului.” (Alexandru Tocilescu) &bdquo
Operatiunea pe care Gellu Naum a facut-o in Nepotul lui Rameau as putea sa o denumesc o transformare subcutanee a textului.
Sa scrii ceva elaborat, gindit, modificat despre cel care si-a luat scrisul din stele si l-a trecut asa cum era pe hirtie este un nonsens. &bdquo
Sa scrii despre Gellu Naum este o impietate
