„Am stat pe ganduri tot drumul.
Nesfarsiti fi-vom intru desertaciune…”.
Nesfarsita este desertaciunea pe aceste meleaguri.
Suntem blocati aici.
Imi aprind o tigara.
Cobor.
Aia-i, tati!Autocarul se opreste.
Daca ar fi sa aleg, as semna hartiile razand.
Mi s-ar fi parut o idee buna ca oamenii sa moara in somn.
O stare de inconstienta totala si fara starea in sine.
De ce e atat de lunga? Se zice ca moartea biologica ar fi ca un somn fara vise.
Nu pot sa pricep cum a fost gandit initial conceptul de viata umana.
Aceeasi poveste.
Iti mai sufli nasul.
Excretie.
Digestie.
Inspiri, expiri.
Strazi, blocuri, reclame.
Simtindu-te blocat in functiile vitale si peisajul urban.
E un sentiment claustrofobic.
Te simti blocat aici.
Cel mai nasol e cand ajungi in punctul unde te plictiseste si gandul mortii.
Eram atat de plictisit de tot. „Am stat pe ganduri tot drumul
