O poezie anti-lirica, de forta, despre orasul apasator si contra-empatic propune Angi Melania Cristea. - Horia Garbea "orasul are plamanii incarcati intins pe asfaltul umed Orasul-ventriloc susura cuvinte ce se lipesc ca un pansament gastric de matca poeziei deschid ferestrele cu pasari zugravite in grafitti si ma eliberez de moartea in lesa pe care o purtam cu totii /mai strans sau mai lejer/ din partajul acesta cu viata ies invingatori ne-nascutii cu aripile lor suflate in bronz pe culoarul jumatate-noapte dragostea arde in centrul istoric unde oameni cu fisuri in piept inspira".
Angi Melania Cristea este o astfel de voce impetuoasa si aparte.
Conteaza puterea si originalitatea cu care vocea poetului, iesita din pantecul ventriloc al orasului, se aude peste vacarmul strazii.
Timpurilee noastre stresante dau o poezie dupa chipul lor distorsionat.
Poeta oscileaza intre necesitatea de a fi cool, pentru aintra in randul lumii, si comunicarea disperarii dea ultragia sensibilitatea, de a exista doar ca another brick in zidul impenetrabil al (ne)civilizatiei citadine.
Foloseste cliseele urbane, anglicizate si precedate de semnul diez al impartasirii excesive a angoaselor si obsesiilor (#) pana la golirea de continut.
O poezie anti-lirica, de forta, despre orasul apasator si contra-empatic propune Angi Melania Cristea
