20 februarie 1933.
L’Opinion.
Ar trebui să i se dea un nume.
Pe scurt, Vuillard a inventat un gen.
Le Monde Ordinea de zi este o carte sinistră, amuzantă şi inclasabilă, nici relatare istorică, nici roman – sau ambele în acelaşi timp.
Paris Match Ordinea de zi este o carte de o forţă uluitoare în simplitatea ei. În Ordinea de zi, laureatul Premiului Goncourt 2017 disecă modul în care o succesiune de mici laşităţi au deschis calea nazismului triumfător.
Prin această relatare intensă şi captivantă, Éric Vuillard avertizează cu privire la pericolul orbirii voite şi aminteşte că, în ultimă instanţă, cel mai rău deznodământ nu este inevitabil.
Nu tăria de caracter sau hotărârea unui popor aduc victoria, ci o combinaţie între intimidare şi cacealma.
Adevărata istorie a Anschlussului este departe de imaginea cunoscută. În spatele propagandei lui Goebbels se desfăşoară însă un surogat de Blitzkrieg, căci panzerele se defectează unul după altul pe drum. În acea zi menită să rămână în istorie, jurnalele de ştiri înfăţişează o armată motorizată în mişcare, o forţă teribilă, inexorabilă.
Anexarea Austriei este în curs. 12 martie 1938.
Satisfăcuţi de perspectivele care li se oferă, magnaţii îşi deschid larg pungile, gest care va avea consecinţe cumplite pentru întreaga lume. Într-un salon luxos din reşedinţa preşedintelui Republicii are loc o întâlnire secretă între douăzeci şi patru de mari industriaşi germani şi oficiali nazişti de rang înalt veniţi să ceară sprijin financiar pentru Partidul Naţional-Socialist înaintea alegerilor.
O zi banală de iarnă berlineză. 20 februarie 1933
