20 februarie 1933, o zi banală de iarnă berlineză.
Ar trebui să i se dea un nume.” L’Opinion.
Pe scurt, Vuillard a inventat un gen. „În Ordinea de zi, laureatul Premiului Goncourt 2017 disecă modul în care o succesiune de mici laşităţi au deschis calea nazismului triumfător.” Paris Match „Ordinea de zi este o carte de o forţă uluitoare în simplitatea ei.” Le Monde „Ordinea de zi este o carte sinistră, amuzantă şi inclasabilă, nici relatare istorică, nici roman – sau ambele în acelaşi timp.
Prin această relatare intensă şi captivantă, Éric Vuillard avertizează cu privire la pericolul orbirii voite şi aminteşte că, în ultimă instanţă, cel mai rău deznodământ nu este inevitabil.
Nu tăria de caracter sau hotărârea nestrămutată a unui popor aduc victoria, ci o combinaţie între intimidare şi cacealma.
Adevărata istorie a Anschlussului este departe de imaginea cunoscută îndeobşte. În spatele propagandei ţesute cu talent de Goebbels se desfăşoară însă un surogat de Blitzkrieg, căci panzerele se defectează unul după altul pe drum. În acea zi menită să rămână în istorie, jurnalele de ştiri înfăţişează o armată motorizată în mişcare, o forţă teribilă, inexorabilă. 12 martie 1938, anexarea Austriei este în curs.
Satisfăcuţi de perspectivele care li se oferă, magnaţii îşi deschid larg pungile, gest care va avea consecinţe cumplite pentru întreaga lume. În salonul luxos al reşedinţei preşedintelui Republicii are loc o întâlnire secretă între douăzeci şi patru de mari industriaşi germani şi oficiali nazişti de rang înalt veniţi să ceară sprijin financiar pentru Partidul Naţional-Socialist înaintea alegerilor legislative. 20 februarie 1933, o zi banală de iarnă berlineză
