Lucrarea de faţă se adresează în primul rând cititorilor care vin la Dumnezeu nu cu inima, ci cu raţiunea, și care se străduie să analizeze în mod critic propria persoană şi viaţa pe care au dus-o, spre a înţelege sursele și cauzele duhovniceşti ale propriilor maladii şi ale bolilor celor care le sunt apropiaţi. ce să‑i fi făcut? Să‑l fi împuşcat? Pentru satisfacerea simţului moral, să‑l fi împuşcat? Spun.
Dar...
După cât se pare, generalul a fost pus sub tutelă.
L‑a vânat pe copil ca pe o fiară, sub privirile mamei lui, şi câinii l‑au sfâşiat în bucăţi!.. „Pe el!” – răcneşte generalul şi asmute asupra lui întreaga haită de ogari. „Fugi, fugi!” – îi strigă îngrijitorii câinilor; băiatul fuge...
Tremură, e nebun de frică, nu îndrăzneşte să zică nici pâs… „Şo!” – comandă generalul.
Generalul porunceşte să fie dezbrăcat copilul: copilul e lăsat în pielea goală.
Era o zi de toamnă posomorâtă, rece, ceţoasă, numai bună de vânătoare. Îl scot pe băiat din temniţă. În jur au fost adunate slugile de curte spre învăţătură de minte – în faţa tuturor, mama băiatului vinovat. În jurul lui ‑ întreţinuţii, câinii, îngrijitorii câinilor, hăitaşii – toţi călare. «Luaţi‑l!» L‑au luat – l‑au luat de la mama lui; toată noaptea a stat în temniţa boierească; dimineaţa iese generalul cu tot alaiul la vânătoare, se aşază pe cal. «A, tu eşti», s‑a uitat la el generalul. «De ce şchioapătă câinele meu favorit?» I se raportează că iată, băiatul cutare a dat în el cu o piatră şi l‑a lovit la picior. Şi iată că un băiat de la curte – un băieţel, de numai opt ani – a aruncat cu o piatră în joacă şi l‑a lovit la picior pe câinele favorit al generalului.
Avea sute de câini şi aproape o sută de îngrijitori ai acestora, toţi în livrea şi toţi călare.
Ei bine, îşi ducea generalul traiul pe moşia sa de două mii de suflete, se ţinea cu nasul pe sus, îşi trata vecinii mărunţi ca pe nişte milogi şi bufoni ai săi.
Erau pe atunci oameni din aceştia.
Era pe atunci, la începutul veacului, un general – general cu relaţii mari, moşier putred de bogat, dar dintre cei (e adevărat, foarte puţini încă de pe atunci) care erau aproape convinşi că ieşind la pensie şi‑au câştigat dreptul asupra vieţii şi a morţii supuşilor.
Scrisoare către un frate căsătorit Viaţa pe scurt a Fericitei Matrona din Anemniasevo Istorisiri despre vindecări făcute prin rugăciunile Fericitei Matrona din Anemniasevo Acatistul Fericitei Matrona din Anemniasevo
S‑a întâmplat în cele mai întunecate vremuri ale iobăgiei.
Scrisoarea Părintelui Paisie Aghioritul 2.
Obiceiurile dăunătoare ANEXE: Despre relaţiile intime ale soţilor 1.
Traumele psihice 5.
Particularităţile personalităţii 4.
Conflictele intrapersonale 3.
Stresurile 2. „Golgota intrauterină” Capitolul II: Calea de la păcat la boală 1.
Legea eredităţii duhovniceşti 3.
Faptele părinţilor şi sănătatea copiilor 2.
Cuprins: Înainte‑cuvântare Capitolul 1: „Păcatele părinţilor noştri nu le pomeni…” 1.
Astfel, cititorul va avea un bun prilej de reflecţie, oferidu-i-se șansa aflării unor răspunsuri la multe dintre problemele sale.
Zorin analizează legătura dintre modul de viață, comportamentul părinţilor şi starea sănătăţii copiilor, felul în care suferinţele acestora sunt determinate și influențate de Păcatele tatălui sau ale mamei, încercând să le găsească sensul în lumina credinţei ortodoxe și avertizând asupra greşelilor care pot duce la asemenea urmări.
Konstantin V.
Această afirmaţie este valabilă mai ales în privinţa bolii şi a morţii unui copil.
Boala îl împinge pe om să îşi revizuiască sistemul de valori şi cunoştinţele despre sine.
Foarte mulţi dintre noi se întorc pentru prima dată spre Dumnezeu atunci când are de suferit sănătatea lor sau a celor dragi.
Lucrarea de faţă se adresează în primul rând cititorilor care vin la Dumnezeu nu cu inima, ci cu raţiunea, și care se străduie să analizeze în mod critic propria persoană şi viaţa pe care au dus-o, spre a înţelege sursele și cauzele duhovniceşti ale propriilor maladii şi ale bolilor celor care le sunt apropiaţi
