Eu sunt 70072Am supraviețuit pentru a-mi spune povestea
De la ultima noastră întâlnire îmi amintesc ochii ei.
Aici, croitoresele au produs ha.
Toate sperau că această muncă le va ține departe de camerele de gazare.
Atelierul de creație – care purta numele de Atelierul de croitorie de lux – a fost înființat de Hedwig Höss, soția comandantului lagărului, și patronat de soțiile ofițerilor și gardienilor SS.
Scena în care, iarna, o țărancă lasă șosetele în mod intenționat să-i cadă, pentru ca o deținută desculță să le ia, să le încalțe, să le folosească, vorbește mai tare decât o mie de fapte rele! - Maia Morgenstern, actrițăO cronică plină de emoție a destinelor femeilor care și-au croit drumul spre supraviețuire în timpul Holocaustului, creând ținute sclipitoare într-un atelier de modă inedit înființat chiar în inima întunecată a unuia dintre cele mai temute lagăre ale morții.În timpul Holocaustului, 25 de tinere închise în temutul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau – majoritatea femei și fete de origine evreiască – au fost selectate pentru a croi, într-un salon de modă special, haine extravagante pentru femeile din elita nazistă.
Croitoria se metamorfozează din ceva de suprafață într-un mijloc de a supraviețui, într-o modalitate de a te face util și folositor și de a spune tare că vreau să supraviețuiesc, contez ca OM! ...
De aceea trebuie să fim vigilenți, să nu uităm, în primul rând, să povestim a ceea ce a fost.
Croitoresele de la AuschwitzCuvintele, cusăturile și poveștile lor nu trebuie uitate.
Ura alimentată de locurile acelea este mereu la pândă, poate reapărea oricând.
Vreau să fiu clară, să spun răspicat ceea ce cred: întunericul lagărelor nu este arhivat într-o dată pentru totdeauna.
Dar o fac și pentru toți ceilalți, pentru prietenii mei, pentru cunoștințe, pentru cei pe care nu-i cunosc dar sunt partea din familia mea de oameni.
O fac pentru minte, desigur.
Grea și indispensabilă, în același timp.
Este misiunea vieții mele.
Este un monstru care continuă să se facă auzit, să vorbească despre experiențele sale imposibil de descris.
Nu e deloc ușor să înfrunți toate acestea.
Birkenau este o parte imposibil de șters din cei care au trecut pe acolo. – Papa FranciscMesaj din partea Lidiei Maksymowicz:Birkenau nu moare niciodată.
Acum, povestea sa despre suferință și speranță a devenit o carte-avertisment care încearcă să exprime drama de dincolo de cuvinte a unui copil pus față în față cu moartea și cruzimea.
Tatuajul sărutat de Papa FranciscNumărul tatuat pe brațul Lidiei Maksymowicz a atras atenția lumii întregi atunci când Papa Francisc a ales să-l sărute în mod simbolic în mijlocul Pieței San Damaso.
A fost un simplu gest de reconciliere, pentru ca memoria trecutului să fie păstrată vie, să putem învăța din paginile negre ale istoriei, să nu se mai repete, să nu mai facem niciodată aceste greșeli.
Totuși, în ciuda ororii, a supraviețuit pentru a-și spune povestea și pentru a-și căuta mama transferată în alt lagăr înainte de eliberare.
Timp de peste 15 luni, micuța Luda a îndurat frigul, foamea, singurătatea, frica permanentă și durerile atroce provocate de experimentele îngrozitoare la care o supunea însuși Îngerul Morții, Josef Mengele.
Apoi, înainte de a împlini 3 ani, a devenit pentru torționarii săi din cumplitul Pavilion al copiilor de la Auschwitz-Birkenau doar un număr: 70072.
Lidia Maksymowicz a fost, atât cât destinul i-a îngăduit, Luda Boczarowa, o fetiță cu ochi albaștri luminoși, iubită și îngrijită de părinți și bunici.
Mă cheamă Luda Boczarowa, am cinci ani și sunt din Belarus.
Amintește-ți cum te cheamă și de unde vii.
Mi le repet zile întregi după plecarea ei.
Nu uit cuvintele pe care mi le-a spus.
Sunt fata ei, inima ei, dragostea ei. Îmi ține capul în mâini, mă privește drept în ochi și mă sărută.
Mă privește cu dragoste, cu disperare.
Eu sunt 70072Am supraviețuit pentru a-mi spune povestea
De la ultima noastră întâlnire îmi amintesc ochii ei
