Recviem vesel pentru tata Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. (Radu PARASCHIVESCU).
O tara cu mortalitatea infantila cea mai mare din Europa exalta traiul bun si se viseaza deasupra celorlalte.
O tara plina de gropi si de boli cocheteaza cu varful clasamentului.
O tara unde lumea nu mai citeste adulmeca lacom Cartea – e adevarat a Recordurilor.
O tara cu scoli in care ploua si in care veceul e in fundul curtii se pacaleste singura prin indelungi artificii cosmetice.
O tara plina de analfabeti functional se chinuie sa-si ilustreze detenta fabricand produse care ies din conturul normalitatii.
O tara lipsita de autostrazi si spitale se leagana in iluzia exceptionalismului si a fratelui sau de cruce celmaicelismul.
Or a inventa formule superlative cand esti corigent la atatea criterii elementare tradeaza un fel de-a fugi din realitate care va trebui introdus rapid in calendarul sporturilor olimpice.
Dar e cea care ne intereseaza fiindca in ea traim.
Romania nu e singura tara care se pretinde mare pentru a uita ca e mica.
Casa de avocatura spirituala a exceptionalismului carpatin nu doarme si insista sa sustina in acest avant insomniac ca traim intr-un spatiu unde cel mai bun lucru pe care-l putem face e sa ne admiram singuri maretia. - Radu Paraschivescu Doua maturi stau de vorba Pasiunea pentru superlative ramane nestinsa in Romania de-a lungul timpului.
E in acelasi timp un instrument care masoara trei decenii de sperante inselate si de iluzii pierdute.
Dar nu numai.
Orice om ii este teama cartea-parastas a Romaniei dupa doi ani de guvernare PSD e o amenda simbolica pentru partidul care mai are putin si isi ingenuncheaza tara.
Macar cateva minute sau o ora.
Iar uneori incerci sa scapi de sufocare razand.
Te revolti si iti strigi disperarea in piete.
Suporti zilnic rusinea de-a avea ministri care nu stiu sa scrie si sa vorbeasca nici macar in limba lor.
Traiesti intr-o tara aflata in pragul cleptocratiei intr-o democratura condusa de condamnati penal de impostori si de analfabeti.
Saptamana de saptamana zi de zi ceas de ceas.
De doi ani.
Te cred naiv manipulabil neinformat.
Te duc cu presul promisiunilor.
Te trateaza cu dispret si cand li se pare c-ar fi nevoie cu gaze.
Te fac sa-ti fie rusine sa scoti buletinul in aeroporturile lumii.
Iti castreaza legile si-ti rad in nas.
Te fura te invart pe degete te mint.
Un partid doi ani si trei premieri Isi bat joc de tine. – Simona Sora Orice om ii este teama.
Nu exista scapare din universul negru al lui Caravaggio – pare a ne spune povestitorul din alt timp – nu exista scapare in afara scurtului moment in care printr-un tertip (de ordinul creatiei din nimic) artistul ne obliga sa privim altfel figurile sale ambivalente concupiscente sau suave fructele sale pline de o seva artificiala «cinele de taina» necanonice si neconventionale. - Radu Paraschivescu aprilie 2020 Fluturele negru Fluturele negru este romanul unei predestinari in care fiecare amanunt – copilaria chinuita maestrul iubit dar aflat intr-o alta varsta a picturii amorul novelesc pentru o femeie pierduta dar mai ales spectrul mortii-prietene viziunea fluturelui negru in fiecare gest vis intamplare – isi are rolul sau.
Iar Recviemul vesel e o carte pentru cititori si un sprijin pentru mine.
Ajutorul mai cu seama in vremurile astea nu se refuza. "
Prea putin" e mai mult decat "deloc".
Si atunci de ce o scriu? Fiindca nu pot sa n-o fac.
Dupa trei-patru pagini banuiala devine certitudine: prezenta tatei in carte nu-i suplineste absenta in carne si oase.
Ma ajuta in vreun fel scrierea acestei carti? Prea putin.
Va fi scos la vanzare golit umplut la loc de un alt ocupant transformat in amintire.
Apartamentul e gol dar mobilat.
In apartamentul in care au locuit cincizeci si trei de ani din cei cincizeci si sase cat au fost impreuna urla linistea.
Pe tata de aproape patru.
Recviem vesel pentru tata Pe mama n-o mai am de aproape doi ani
