"
De ce iubim femeile"
E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti.
Omul de piatra avea sa-l insoteasca de-acum toata viata.
Drumul n-avea sfarsit.
Strada era tacuta si pustietatea totala.
Pornira-mpreuna de-a lungul sinelor de tramvai, lasandu-si in urma umbrele lungi si subtiri.
Apoi se-ndrepta catre marele mutilat si-l lua, fara sa-l priveasca, de brat.
Baiatul se-apropie de soclu si citi inc-o data inscriptia sapata-n arama: CUM NINGE SOARTA? Isi lipi fruntea de ea si-o repeta in gand pana cuvintele isi pierdura sensul.
Dar tinea inca la piept o carte, singura scrisa de el vreodata, o carte ilizibila de piatra.
In dreptul fruntii, al coastelor si-n josul pantecului piatra lui nobila era sparta.
Coborase de pe soclul sau si levita la o palma deasupra aleii. întrebările criticului: Cine spunea că scriitorul român a uitat să povestească? Cine spunea că e misogin? "
Melancolia"
Ajunse la rond, unde il astepta Vasile Singuratate.
Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei“. în fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar" o sămânţă de extraordinar care dă rod epic.
Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu.
Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână. "
De ce iubim femeile"
E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti
