„Nu stiu daca si in alte parti Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi.
Neamul nostru ramane pentru ca si el participa, in felul lui, la eternitatea fiintei.“ (Constantin NOICA). «Trece si asta» e una din cele mai curente vorbe romanesti.
I se intampla si lui multe, se framanta ceva in marginea lui, in inima lui, peste trupul lui chiar – dar el ramane neschimbat.
Dar – si aici e aspectul nou fata de tanguirea biblica – neamul romanesc e si el, intr-un fel, solidar cu acel plan neschimbator.
Nu o plenitudine istorica, nu realizari majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut cand sa le infaptuiasca -dau garantia duratei; ci sentimentul ca, in fond, exista un plan fata de care toata framantarea istorica este irosire si pierdere.
In orice caz, eternitatea romaneasca despre care vorbesc este de acest tip. „Nu stiu daca si in alte parti Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi
