Un ungur si un roman care discuta despre romanitate si maghiaritate pot sa para o ciudatenie a istoriei.
Deja ma apuca nostalgia cind ma gindesc ca s-a terminat.
Peter Demeny.
Si care nu numai ca le cauta, le si slefuieste si creeaza altele.
A fost o discutie foarte buna, o sueta reconfortanta.
Mai mult, un roman care nu cauta conflictele, ci interfetele, ca sa le numesc asa.
Nu putem salva lumea, dar putem ramine ce am vrut sa devenim: oameni cu o cultura a dialogului si cu o sete a lui.
Doru, un roman care nu numai ca stie, dar si doreste sa vorbeasca maghiara, mi se pare unic.
E adevarat ca suntem afectati de unele lucruri, si asta se vede in faptul ca unele dintre teme revin cu o perseverenta obsesiva.
Recitind tot materialul am avut o senzatie de normalitate: nu suntem de acord in unele privinte, dar asta nu ne afecteaza prietenia.
Ceva din categoria: Nu-i asa „Maestre” ca sunteti frumos si destept si ca imi dati si mie binecuvintarea? Am gasit in Peter interlocutorul ideal, iar intalnirile noastre, care au avut loc fie in fata unei statui, fie in diverse cafenele, fie pur si simplu pe o banca in centrul Clujului s-au transformat in schimburi de idei, in mesaje pe Facebook si pe mail, la rindul lor transformind intelegerea mea despre mine si despre lumea in care traiesc.
Mi-au placut cafenelele acelea, ca si mailurile respective.
Pe cine intereseaza ce crede un xx Aceste dialoguri au inceput ca un „proiect” xx Trebuie sa recunosc ca pentru mine a fost si o reactie fata de suitele de dialoguri false care au aparut pe piata cartii din Romania, unde mai degraba asistam la interviuri si monologuri intre un „maestru” si un discipol lingusitor.
Un ungur si un roman care discuta despre romanitate si maghiaritate pot sa para o ciudatenie a istoriei
