Sfânta Biserică a lui Hristos, fidelă misiunii sale de a conduce oamenii spre Împărăția Cerurilor și dând mărturie despre credința în nemurirea sufletului creat de Dumnezeu, însoțește cu multe rugăciuni sufletele credincioșilor mutați din viața aceasta, iubirea ei fiind mai tare decât moartea (cf. † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfintele slujbe săvârșite corect, cu atenție și cu evlavie, ajută mult sufletele celor ce au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, dar aduc şi mult folos duhovnicesc și mângâiere celor ce se roagă pentru cei adormiți în Domnul.
Binecuvântăm această nouă apariție editorială, nădăjduind ca formatul ei practic și conținutul ei clar să ușureze lucrarea pastorală a preoților și să promoveze unitatea liturgică în parohii.
Lucrarea beneficiază de o grafică adecvată și de un font generos, foarte lizibil.
Totodată, au fost adăugate: rugăciunea de binecuvântare a hainelor şi a altor lucruri ce se împart pentru cei răposaţi, sfinţirea crucii care se aşază la mormânt, precum şi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind înmormântarea sinucigaşilor, a pruncilor morţi nebotezaţi şi a celor care au fost incineraţi.
Pentru a veni în ajutorul preoților slujitori, alături de Parastasul de obște, în cartea de față au fost așezate, cu text integral, pentru prima dată la un loc, rânduielile speciale de Parastas pentru pruncii botezaţi şi apoi decedaţi, pentru eroi, precum şi rânduielile Parastasului mic, numit şi Trisaghion ori Litia mică.
De aici a apărut necesitatea publicării cărții de față, în care slujba Parastasului să fie tipărită într-un text unitar, integral, fără trimiteri la alte slujbe, în forma în care Parastasul este săvârşit în practica actuală a Bisericii Ortodoxe Române.
Totodată, Molitfelnicul nu prezenta slujba integrală, ci arăta doar structura Parastasului și făcea trimiteri la slujba înmormântării.
Din acest motiv, a apărut o discrepanță între rânduiala indicată de Molitfelnic și modul practic al săvârșirii acesteia, în bisericile de mir.
Forma dezvoltată a Parastasului a rămas să fie săvârșită la mănăstiri (vezi Panihida, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016). Însă, pentru că această slujbă avea o lungime apreciabilă și era adesea solicitată, ea a primit, în practică, unele prescurtări (care se aplică, în parohii, și Utreniei obișnuite), încât lungimea ei a fost redusă, prin renunțarea la citirea Catismei și a altor Psalmi, la Canon și la elementele repetitive.
Textul slujbei Parastasului este alcătuit din cântări de la slujba înmormântării mirenilor, urmând structura unei Utrenii.
Numele slujbei provine din cuvântul grecesc παράστασις care înseamnă înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire pentru cineva, semnificând, deci, rugăciunea stăruitoare pentru sufletul celui răposat, care se va înfățișa înaintea lui Hristos, Dreptul Judecător.
Matei 18, 18
Ioan 20, 22-23).
Alături de pomenirea la Dumnezeiasca Liturghie a sufletelor celor decedați, principala slujbă pentru iertarea și odihna acestora este Parastasul, care se săvârșește de către arhierei sau preoți, întrucât ei au primit, prin harul Duhului Sfânt, puterea de a dezlega păcatele celor credincioși, vii sau adormiți în Domnul (cf.
Cântarea Cântărilor 8, 6).
Sfânta Biserică a lui Hristos, fidelă misiunii sale de a conduce oamenii spre Împărăția Cerurilor și dând mărturie despre credința în nemurirea sufletului creat de Dumnezeu, însoțește cu multe rugăciuni sufletele credincioșilor mutați din viața aceasta, iubirea ei fiind mai tare decât moartea (cf
