...
Cum ti-ai mai putea recunoaste vreodata mania acumulata impotriva unui parinte daca il ierti anticipat? Responsabilitatea nu se poate orienta decat fie in exterior, catre cei care te-.
Nu am avut nicio problema in a accepta ideea ca oamenii trebuie sa renunte la dorinta de razbunare. Aceasta reprezinta o motivatie normala, dar negativa, care conduce la fantezii obsesive referitoare la obtinerea satisfactiei prin producerea unui rau fostului abuzator. Mai mult decat atat, ea conduce la foarte multa frustrare si nefericire, nefavorizand deloc adevarata stare de echilibru emotional, in pofida satisfactiei de moment la care poate conduce razbunarea, ea nu face decat sa agite si mai tare haosul emotional care caracterizeaza relatia copil-parinti, facandu-l pe primul sa piarda foarte mult timp si foarte multa energie. Renuntarea la dorinta de razbunare este dificila, dar reprezinta cu siguranta un pas necesar in vederea procesului de vindecare......
Capcana iertarii Unui dintre cele mai periculoase lucruri legate de iertare este ca aceasta iti submineaza capacitatea de a te elibera de emotiile acumulate.
Dimpotriva, multi dintre ei au inceput sa se simta chiar mai inadecvati decat inainte, spu-nandu-mi lucruri de gen: „Poate ca nu mi-am iertat suficient Parintii , „Pastorul meu imi spune ca nu i-am iertat sincer in inima mea sau „Oare chiar nu pot face nimic ca lumea? Prin urmare, am inceput sa analizez serios conceptul de iertare, intrebandu-ma daca nu cumva acesta impiedica progresul clientilor mei, in loc sa il favorizeze. Am ajuns astfel sa inteleg ca exista doua aspecte ale iertarii: renuntarea la nevoia de razbunare si absolvirea partii vinovate de responsabilitatea sa.
Cu alte cuvinte, aceasta nu i-a condus la vreo schimbare cat de cat semnificativa si de durata.
De altfel, multi dintre clientii mei au venit la terapie afirmand ca si-au iertat deja Parintii toxici, descoperind insa ca acest lucru nu ii face sa se simta cu nimic mai bine. Niciunul din simptomele lor nu a disparut in urma iertarii.
Personal, nu cred nici pe departe asa ceva. La inceputul carierei mele credeam si eu ca iertarea oamenilor care te-au ranit, indeosebi a parintilor, reprezinta un aspect important al procesului de vindecare. Prin urmare, mi-am incurajat numerosi clienti (multi dintre ei abuzati grav in copilarie) sa isi ierte Parintii cruzi sau abuzivi.
De asemenea, sunt perfect constienta de faptul ca exista experti din diferite profesii care cred sincer ca iertarea nu numai ca este primul pas, dar chiar ca este singurul pas necesar pentru a ajunge la starea de pace interioara.
Este posibil ca el sa te socheze, sa te infurie, sa te dezamageasca sau sa iti induca o stare de confuzie, caci pe toate canalele ni se spune exact opusul: ca iertarea este primul pas care conduce la vindecare. In realitate, nu este necesar sa iti ierti Parintii pentru a te simti mai bine in pielea ta si pentru a-ti schimba viata in bine! Stiu ca aceasta afirmatie contrazice cateva din cele mai populare principii religioase, spirituale, filozofice si psihologice. Potrivit eticii iudeo-crestine, „a gresi este omeneste, dar a ierta este o calitate divina”.
Dupa ce ai crescut si ai devenit adult, aceste seminte s-au transformat in niste buruieni invizibile care ti-au napadit viata in maniere pe care nu ti le-ai fi imaginat niciodata. Este posibil ca ele sa iti fi afectat relatiile, cariera sau familia, dar mai presus de toate, increderea in sine si pretuirea de sine. Scopul pe care mi-l propun eu in aceasta carte este sa te ajut sa descoperi si sa smulgi din radacini aceste buruieni. Fragmente: Nu trebuie sa ierti Probabil ca te intrebi deja: „Nu consta primul pas in iertarea parintilor mei? Raspunsul meu este: nu.
In unele familii, aceste seminte dau roade precum iubirea, respectul si independenta, dar in multe altele, ele se dovedesc a fi seminte ale fricii, obligatiei si vinovatiei.
Daca faci parte din al doilea grup, aceasta carte iti este destinata. Parintii nostri planteaza in noi seminte mentale si emotionale, care cresc odata cu noi. ..
