Stareţul Paisie iubea foarte mult citirea operelor Sfinţilor Părinţi.
Dacă vreunul dintre călugări, din lucrarea vrăjmaşului, nu voia să-l ierte pe fratele său până seara, stareţul îl îndepărta din sobor, îl oprea să zică Tatăl nostru şi nu-l lăsa nici pe pragul bisericii să păşească, până nu se smerea şi-şi cerea iertare..
De aceea poruncea fraţilor, mai ales celor începători, să se mărturisească în fiecare seară la duhovnicii lor.
Mărturisirea gândurilor către duhovnici o considera marele stareţ temelia vieţii duhovniceşti şi nădejdea mântuirii pentru toţi.
La chilii, stareţul Paisie cerea călugărilor să facă trei lucruri: să citească cuvintele Sfinţilor Părinţi, să practice rugăciunea minţii şi, după putere, să facă adesea metanii cu lacrimi.
Zăduful şi arşiţa zilei să fie pentru voi ca răbdarea mucenicilor....
Aduceţi osteneala şi sudorile voastre de sânge ca o ardere de tot.
Aduceţi lui Dumnezeu jertfă curată, neprihănită, cu bună mireasmă, după creştineasca voastră făgăduinţă.
Rugăciunea lui Iisus să o repetaţi necontenit. Întăriţi-vă cu temerea de Dumnezeu, cu amintirea morţii şi a veşnicelor munci.
De la limbă vine viaţa şi moartea! Întru toate să aveţi smerenie, bunătate şi dragoste.
Cine îşi stăpâneşte limba, îşi păzeşte sufletul de întristare.
Stăpâniţi-vă limba, ca să nu grăiască cuvinte deşarte.
Iată cum îi învăţa pe fraţi într-una din aceste scrieri: – Fiilor, păziţi-vă de zavistie! Unde este zavistie, acolo nu este Duhul lui Dumnezeu.
Când stareţul Paisie nu putea să-şi cerceteze fraţii la câmp, fiind departe de mănăstire, le trimitea câte o scrisoare plină de sfaturi duhovniceşti.
Aşadar, din multe cărţi patristice învaţă omul să trăiască după Evanghelie.
Una îl învaţă dreapta credinţă, alta îi vorbeşte de tăcere şi rugăciune, alta îi spune de ascultare, de smerenie şi răbdare, iar alta îl îndeamnă către iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.
Aşa este şi cel ce citeşte cărţile Sfinţilor Părinţi.
Doar nici albina nu adună miere dintr-o singură floare, ci din multe.
Iată ce răspunde el stareţului Atanasie, care îl învinuia de oarecare lucruri: – Să nu zici, părinte Atanasie, că ajung una sau două cărţi pentru mântuirea sufletului.
Stareţul Paisie iubea foarte mult citirea operelor Sfinţilor Părinţi
