Relatarile despre chinurile si moartea primilor martiri s-au pastrat pana la noi in forma asa-numitelor acte ale sfintilor.
Pentru crestinul primelor veacuri, moartea prin martiriu era dovada suprema a credintei sale ca singura sursa a vietii si a nadejdii omului este Dumnezeu..
In actul martiric se reveleaza adevarata relatie dintre Dumnezeu si lume.
Jertfindu-se pe sine, martirul afirma ca Dumnezeu este Creatorul care da viata si, in acelasi timp, neaga zeii falsi si lipsiti de viata ai prigonitorilor sai, carora refuza sa le aduca jertfe.
Marturisirea este intarita prin moartea marturisitorului.
Atunci cand martirul accepta cu bucurie condamnarea la moarte din partea persecutorilor si ia judecata asupra sa, el marturiseste ca unul, adevaratul si singurul Dumnezeu este Ziditorul care a facut toate lucrurile si Care il va invia din morti.
Atunci, se foloseau torturi pentru a obliga la ascultare, iar daca acestea dadeau gres, acuzatul era condamnat la moarte.
Raspunsul obisnuit era: Sunt crestin si nu voi jertfi idolilor si murdarelor duhuri rele .
Daca era adusa informatia despre un om cu privire la faptul ca era crestin, acesta era citat in fata unui magistrat si i se poruncea sa jertfeasca unui zeu oarecare, adesea geniului imparatului care domnea.
Din timpul lui Domitian, daca nu chiar de la o data mai timpurie, chiar numele de crestin expunea o persoana pedepsei cu moartea.
Faptul de a fi crestin constituia o nelegiuire atat de mare, incat procesul verbal al proceselor era inregistrat cu grija si pastrat de o guvernare metodica cum era cea romana.
In completare la propriile lor relatari, ei puteau extrage din procesele verbale ale tribunalelor, cu toate ca acestea nu le erau mereu accesibile inainte de perioada lui Constantin. • Apologia si faptele Sfantului Apollonius • Faptele Sfantului Foca • Martiriul Sfantului Polieuct • Martiriul Sfantului Codratius • Faptele Sfantului Teodor Osteanul • Faptele Sfantului Taleleus • Faptele Sfantului Hiztibuzit • Faptele Sfantului Calistrat • Faptele Sfantului Dumitru Crestinii primari considerau a fi de inalta importanta consemnarea ultimelor fapte si cuvinte ale unui martir si unul dintre ei era in mod frecvent imputernicit sa indeplineasca aceasta sarcina.
Relatarile despre chinurile si moartea primilor martiri s-au pastrat pana la noi in forma asa-numitelor acte ale sfintilor
