Mai am ceva de adaugat.
New York, 6 noiembrie 2013.
Eram in alta lume, in care o asteptam pe Mancy sa-mi dea mana sa ma scoata de la colt&hellip
Amintirile nu te iarta! Ele m-au facut sa astern pe hartie aceste doua volume.
Dulapul din dormitorul mamei era acolo! Sanda incepuse sa-mi explice ca Mancy i-l lasase cadou, fiind prea mare si greu de dus la Craiova…, iar eu, atrasa de dulap, nu auzeam nimic, am mers spre latura lui lipita de perete si m-am lasat in genunchi la inaltimea celor trei ani ce-i aveam atunci, sa revad lemnul portocaliu cu nervurile sale, atat de bine intiparite in minte&hellip
In acel moment tot ce a fost si am trait de-a lungul intregii mele vieti s-a spulberat intr-o clipa, de parca atunci eram pedepsita.
Cand am intrat in dormitor, am ramas incremenita.
Ea locuieste pe strada Armeneasca, de cand eram amandoua copile&hellip
Tot stand de vorba, a vrut sa-mi arate cum isi aranjase casa.
Sa nu mai faci asta!&ldquo
Dulapul era dintr-un lemn de culoare portocaliu-deschis cu nervuri mai inchise care mi-au ramas bine intiparite in minte&hellip
Aflandu-ma in Bucuresti, m-am dus s-o vad pe Sanda Popescu casatorita Stoicovici, zisa Pepeca (familia mamei sale fiind fina familiei Mirica, din partea mamei mele).
Suparata ca am trecut pe unde nu aveam voie, ea m-a luat de mana, m-a pus la colt intre dulap si perete si a spus: &bdquo
Vei sta aici cinci minute ca pedeapsa.
Deschizand usa si impiedicandu-ma, am trezit-o pe mama din somn.
Cand aveam trei ani, in strada Vasile Lascar, din Bucuresti, m-a piscat curiozitatea sa vad ce este dincolo de usa interzisa a camerei mele.
Mai am ceva de adaugat
