„Pentru mine, scrisul nu e un medicament, ci o victorie impotriva raului.
Scrisori, fotografii si acte din arhiva mamei, drumuri in Romania, Franta si Germania, vizite la rude si la cunoscuti de-ai parintilor ei, obiecte ramase amintire din povestea lor de dragoste, vise si intuitii umplu incetul cu incetul spatiile albe din portretul tatalui si intregesc o poveste coplesitoare.. in speranta de a-i salva, simbolic, viata, totul, chiar si cel mai vag indiciu, ii este de folos.
Din nevoia mea de revelatii, mi se pare ca fila timpului e ingusta si c-o pot strabate fara sovaire.“ (Mireille ABRAMOVICI)Mireille Abramovici porneste pe urmele tatalui sau, arestat la Nisa cu zece zile inainte de nasterea ei si deportat in mai 1944, alaturi de alte sute de evrei.
Amestec generatiile, rastorn cronologia.
Am taria sa privesc in urma.
Azi, cand sunt mai in varsta decat tatal meu la acea vreme, il privesc asa cum isi priveste o sora fratele mai mic, sau cum isi priveste o mama fiul.
M-am straduit sa inlocuiesc prin cuvinte ceea ce e de nenumit. „Pentru mine, scrisul nu e un medicament, ci o victorie impotriva raului
