Pe la inceputul anilor ’80, cind am avut sansa si bucuria de a-l cunoaste pe Petre Tutea, cei care vedeau de el cu precadere erau Marcel Petrisor, Ion Coja si Aurel-Dragos Munteanu (Dumnezeu sa-l odihneasca).
Abia dupa 1989 i-a stat alaturi (probabil in perioada cea mai dificila), timp de vreo jumatate de an, inca si mai tinarul Radu Preda..
Mai tirziu au pus umarul la aceasta nobila corvoada – cooptati de profesorul Ion Coja (altminteri un personaj destul de controversat, dar sincer dedicat lui Tutea si ideii nationale) – tinerii din grupul lui Marian Munteanu.
Deja octogenar, batrinul era pe cit de spectaculos, pe atit de dificil: neputintele si hachitele batrinetii se faceau tot mai simtite, iar a-i sta in preajma nu mai era doar un privilegiu intelectual, ci o adevarata cruce a smereniei si a rabdarii.
Il frecventau si altii, dar fara sa se implice in aceeasi masura in viata si nevoile lui curente.
Pe la inceputul anilor ’80, cind am avut sansa si bucuria de a-l cunoaste pe Petre Tutea, cei care vedeau de el cu precadere erau Marcel Petrisor, Ion Coja si Aurel-Dragos Munteanu (Dumnezeu sa-l odihneasca)
