…In diminetile si serile racoroase de noiembrie purtasem salul turcoaz.
Secretele si temerile ma adusesera, astazi, aici....
Uram secretele.
Hotarasem sa-i spun tot.
Nu stiam cum sa incep.
Am asezat o patura si am scos mancarea, in liniste.
Am gasit o faneata luminoasa, insorita.
Ciobanescul meu era urias, dar la minte ramanea un copil.
A parcat in fata Casei Albe si am mers sa mancam pe munte, cu tot cu caine.
A sosit la ora pranzului, in vechea lui camioneta alba, atinsa putin de rugina, dar cu casetofonul care atat de mult ii placea.
Si trebuia sa-mi protejez copilul…...
Astazi trebuia sa-l protejez pe Andrei de mine insami.
Nu puteam sa risc.
Adevar sau fictiune, vrajitorie sau o gluma buna a inaintaselor mele, nu mai conta.
Dar, printr-o ciudata intorsatura a destinului, urma sa-i cer, din nou, sa ne despartim.
Nu ma mai ascundeam de iubirea lui, de iubirea noastra.
Speram sa ma inteleaga si mai ales sa ma creada.
Imi era teama doar de reactia lui Andrei.
Dar ma simteam puternica si stiam exact ceea ce am de facut.
Imi fusese furata posibilitatea de a alege, din nou.
Nu ma mai inspaimanta. …In diminetile si serile racoroase de noiembrie purtasem salul turcoaz
