Poemele de pe Facebook radiografiaza o lume alienata, care s-a mutat in imaginea despre sine, care isi confunda esenta cu aparenta, care si-a croit o realitate din pixeli si a inceput sa creada in propria iluzie.
Bogdan Cretu.
Poemele de pe Facebook reprezinta unul dintre cele mai puternice volume pe care le-am citit in ultima vreme, o reactie la postumanismul care pare a deveni simptomul, daca nu chiar diagnosticul catastrofal al epocii noastre.
In pofida sau poate tocmai prin intermediul nostalgiei, al tristetii, al singuratatii de care nu te scapa retelele de socializare, al iritarii create de ecranul care se interpune intre retina si realitate, mesajul cartii este unul profund uman si chiar optimist: nu e totul pierdut, omul nu s-a ratacit de sine, nu a pierdut sensul.
Mai mult decat atat, poezia (lui FDP) propune una dintre solutiile iesirii din confuzie, o posibilitate de aparare a sensibilitatii, de intoarcere catre sine, de reconstituire a sinelui proiectat insistent in afara.
Poemele de pe Facebook radiografiaza o lume alienata, care s-a mutat in imaginea despre sine, care isi confunda esenta cu aparenta, care si-a croit o realitate din pixeli si a inceput sa creada in propria iluzie
