„Nu am crezut niciodata in separatie intre «eul biografic» si «eul artistic»; cea dintai infirmare empirica a ei sta in evidenta ca Proust insusi o deside atat de stralucitor, fiind fara sa vrea unul dintre contraexemplele eclatante ale prorpeiei teorii din Conte Sainte-Beuve: proza lui Prous si viata de salonar a lui Marcel sunt o concrescenta hipnotica si seducatoare, a carei existenta contrazice fara drept de apel faimoasa propozitie a francezului dupa care omul care sscrie si cel care vorveste in salon nu sunt niciodata unul si acelasi.
Nu ca si cand ar fi o fiinta vie - ci exact ca pe o fiinta vie, o extensie cu ADN verbal a sinelui in care a originat.“ - Radu Vancu.
Ci ca am cautat sa vad in cel fel se consituie sinele acestei poezii, si sa-l observ interactionand cu lumea.
Asadar, am recitit o buna parte a poeziei romane incercand sa gasesc acea zona in care poezia are interfata directa cu existenta; ceea ce nu inseamna ca am facut critica biografica (o detest) si nici existentiala (ma amuza). „Nu am crezut niciodata in separatie intre «eul biografic» si «eul artistic»; cea dintai infirmare empirica a ei sta in evidenta ca Proust insusi o deside atat de stralucitor, fiind fara sa vrea unul dintre contraexemplele eclatante ale prorpeiei teorii din Conte Sainte-Beuve: proza lui Prous si viata de salonar a lui Marcel sunt o concrescenta hipnotica si seducatoare, a carei existenta contrazice fara drept de apel faimoasa propozitie a francezului dupa care omul care sscrie si cel care vorveste in salon nu sunt niciodata unul si acelasi
