Ei bine, in seara aceea de decembrie ne-am urcat intr-un 42.
Odata ajunsi pe Covaci, larma inceta ca prin minune, de parca acea animatie de targ provincial nici nu ar fi existat..
Strabateam acel furnicar pestrit in mare graba si doar rareori intram in magazinele de acolo: Lumea Copiilor, Tandarica, Familia, libraria George Cosbuc (de unde mi-au luat ai mei primul stilou Pelikan).
Pe Lipscani se practica un comert stradal, cu tonete si marfa ieftina, cu haine scoase in strada, agatate de umerase.
O luam pe Sepcari, pe langa Nectar, unde serveau cafea turceasca la nisip, treceam apoi de atelierul de reparatii aparate foto, Cafeneaua Veche pe colt, apoi faceam stanga si eram pe Covaci.
Cele doua strazi paralele, Covaci si Lipscani, despartite de strada Gabroveni, adaposteau doua lumi complet diferite.
Stiam traseul pe de rost.
Am coborat la capat.
Nu aveam o tinta precisa, iar mama luase banii si era ziua de mers „in oras”.
Inca nu se intunecase de tot, era chiar devreme, dar iarna asa e, ti se pare ca e mai tarziu.
Ei bine, in seara aceea de decembrie ne-am urcat intr-un 42
