Traducerea de față este datată la sfârșitul sec.
La această trăire înaltă este invitat, prin această carte, și cititorul de astăzi, chemat să redescopere, prin frumusețea limbii române vechi, atât de vibrantă și plină de savoare, frumusețea unei vieți duhovnicești autentice, așa cum numai la părinții filocalici se poate afla. .
Diferențele semnificative, de ordin semantic, dintre ediția de la Ierusalim, via Filocalia 12, și manuscrisul paisian au fost marcate în text, corelându-se cu ediția în limba engleză, care a folosit manuscrise mai bune, fără lacune.
Un alt aspect distinctiv, referitor de această dată la maniera de a traduce, constă în faptul că Părintele Stăniloae preferă mai degrabă parafraza, cu scopul de a accesibiliza probabil mai mult textul pentru cititorii de astăzi, în timp ce traducătorul paisian este mai fidel textului din manuscris, încercând să păstreze cât mai bine forma inițială și să redea cât mai exact gândirea autorului sfânt.
Prin ediția de față, se încearcă o aducere în prim plan a duhului care anima „școala” de traducători a Sfântului Paisie; această „școală” nu reunea un simplu colectiv de monahi învățați, buni traducători și oameni de cultură, ci, în primul rând, monahi trăitori, care au imprimat în stilul traducerilor viața duhovnicească isihastă pe care o trăiau ei înșiși atât de intens și care nu era cu nimic mai prejos de aceea a monahilor care au viețuit cu mai bine de o mie de ani înaintea lor în pustiurile Egiptului. al XVIII-lea, ea aparținând unui monah din „școala” isihastă paisiană de traducători, anume Ieromonahul Ilarion Dascălul de la mănăstirea Dragomirna, „cel mai iscusit traducător din grecește în moldovenește”
Există diferențe semnificative între această traducere și traducerea Părintelui Dumitru Stăniloae din Filocalia, diferențe care se datorează fără îndoială edițiilor folosite de părintele Stăniloae, care sunt mai noi și mai lacunare decât manuscrisul folosit de Ilarion Dascălul.
Traducerea de față este datată la sfârșitul sec
