După înfrângerea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial, Europa era în ruine.
Rezoluțiile finale ale Conferinței de la Potsdam, mai ales divizarea Germaniei și dominaţia sovietică a Poloniei, au reflectat echilibrul geopolitic precar dintre Est și Vest, care avea să domine secolul XX..
Dinamica de putere a conferinței fiind astfel schimbată, Stalin a profitat de poziția sa forte și a cerut controlul asupra Europei de Est ca recompensă pentru suferințele îndurate de poporul și armata sovietică.
Dar când delegații au luat o pauză, din cauza alegerilor din Marea Britanie, Churchill a fost înlocuit – atât ca prim-ministru, cât și ca reprezentant britanic la conferință – de către Clement Attlee, descris de Churchill cu dispreț drept „o oaie în piele de oaie“. În prima săptămână, negocierile au decurs lin.
Istoricul Michael Neiberg readuce agitata Conferință de la Potsdam în atenţie, descriind cu talent personalitățile delegaților: Truman, încercând să scape de umbra lui Franklin Roosevelt, care murise cu doar câteva luni înainte
Churchill, bombastic și părând a fi pierdut legătura cu realitatea
Stalin, șiret și meticulos. În iulie 1945, Harry Truman, Winston Churchill și Iosif Stalin s-au întâlnit într-o suburbie liniștită a Berlinului, pentru a negocia o pace de durată: o pace care ar fi pus punct final conflagrației începute în 1914, o pace sub auspiciile căreia Europa ar fi putut fi reconstruită.
Marea Britanie era falimentară, iar Germania fusese redusă la o grămadă de moloz.
Alimentele și combustibilul se găseau cu greu.
Milioane de refugiați invadaseră continentul.
După înfrângerea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial, Europa era în ruine
