„Am întâlnit‑o pe Mădălina Andreescu într‑o zi frumoasă, de vară (cred că aşa spun toţi cei care o cunosc pe Mădălina, chiar dacă ziua în care au văzut‑o prima oară a fost una de mijloc de decembrie, zi cu nămeţi îngheţaţi, sub aspră răsuflare de viscol). Însă, mai ales, ne ajută să ne înţelegem, să ne iertăm şi să ne vindecăm, la rându‑ne, de dureri pe care, poate, noi le‑am tăcut şi pe care le regăsim, povestite de ea, cu blândeţe şi lumină.
Mulţumesc, Mădălina, pentru zâmbetul tău!”Brândușa Vrânceanu.
Nu am ştiut, atunci, dar m‑am bucurat, mult, acum, să văd că şi‑a eternizat zâmbetul într‑o carte! O carte în care am descoperit‑o pe Mădălina, toată numai suflet, însufleţind cuvinte, într‑un fel în care numai un om cu adevărat talentat o poate face.
Pe apele paginilor acestei cărţi, Mădălina rememorează zile din viaţa ei sau din viaţa celor dragi, de acum sau de mai demult; ni se confesează, „se iartă, se vindecă“, „se înţelege mai bine pe ea“ şi ne înţelege mai bine pe noi, ceilalţi. Şi te învăluie în el, când te întâlneşte, te îmbracă în el, pur şi simplu, iar tu nu ai cum să nu te crezi în luna lui iulie şi nu ai cum să nu te simţi cel mai important om de pe faţa pământului, în clipa aceea, de VARĂ.
Are fata asta, în toată fiinţa ei, un zâmbet văratic, un zâmbet răsărit de acolo, de unde trebuie că s‑a sădit rădăcina tuturor verilor terestre. „Am întâlnit‑o pe Mădălina Andreescu într‑o zi frumoasă, de vară (cred că aşa spun toţi cei care o cunosc pe Mădălina, chiar dacă ziua în care au văzut‑o prima oară a fost una de mijloc de decembrie, zi cu nămeţi îngheţaţi, sub aspră răsuflare de viscol)
