Pus sub semnul unui citat ilustrativ din Cioran („Critica este un contrasens: se cuvine sa citim nu pentru a-i intelege pe ceilalti, ci pentru a ne intelege pe noi insine”), volumul apare intr-o prima editie in 1988, bucurandu-l pe cel care devenise intre timp monahul Nicolae Delarohia si care dorise mult sa isi vada retiparite in timpul vietii textele aparute in Revista Fundatiilor Regale, dar si mahnindu-l din pricina interventiilor cenzurii.
Se stinge la 30 martie 1989..
Monah din 1980, ramane activ pe terenul eseisticii si al criticii.
Publica volume de eseuri si de critica foarte bine primite, desi unele sunt puternic cenzurate.
In 1972 termina prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii.
Eliberat in august 1964, va reveni dupa cativa ani in lumea literara Prin traduceri, medalioane, cronici etc.
Trece Prin inchisorile Jilava (unde este botezat de parintele Mina Dobzeu), Gherla si Aiud.
In 1960 este anchetat, apoi condamnat in „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de munca silnica.
Refuza sa colaboreze cu noul regim.
Dupa razboi, publica pentru scurta vreme in Universul literar, Victoria, Tribuna poporului si, din nou, Revista Fundatiilor Regale.
Colaboreaza la Libertatea si la Revista Fundatiilor Regale.
In 1935 si 1937 publica impreuna cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaisme si Illusions et réalités juives.
Isi ia doctoratul in Drept in 1936.
In 1934 incepe sa colaboreze la Revista burgheza si publica sub pseudonimul Antisthius volumul parodic In genul… tinerilor.
Isi ia bacalaureatul in 1929 si frecventeaza cenaclul „Sburatorul”, iar in 1932 isi ia licenta in Drept.
Isi face debutul publicistic foarte de timpuriu in revista Liceului „Spiru Haret”.
Steinhardt se naste la Bucuresti pe 29 iulie 1912.
Hedonismul lecturii se corela perfect la el cu hedonismul scrierii .” ( Florian Roatis ) N.
Ea poarta amprenta personalitatii complexe si paradoxale a autorului, fiind dificil de incadrat, intrucat sta mai degraba «la marginea canonului», dupa expresia lui Gheorghe Grigurcu.
Critica lui Steinhardt nu este cunoscuta suficient nici astazi, lucru explicabil daca avem in vedere risipirea textelor sale Prin reviste – unele greu accesibile – si numarul mare de eseuri.
Doua dactilograme aflate in Arhiva Manastirii Rohia ne fac cunoscute atat structura si continutul volumului conceput de Steinhardt, cat si, implicit, zbaterile acestuia pentru a-si impune viziunea asupra antologiei pe care o dorea un adevarat opus magnum.
Steinhardt . „ Volumul Prin altii spre sine a iesit de sub tipar in luna noiembrie a anului 1988, intr-o forma diferita de cea gandita si dorita de N.
A doua parte cuprinde texte aparute in diverse reviste si carti dupa revenirea sa, la indemnul prietenilor, in viata literara.
Steinhardt in prestigioasa Revista a Fundatiiilor Regale (al carei colaborator a fost in anii 1936-1939 si 1945-1947), dar si in paginile unor periodice precum Revista burgheza, Universul literar si Libertatea.
Prima parte reuneste articole si eseuri publicate de N.
Pus sub semnul unui citat ilustrativ din Cioran („Critica este un contrasens: se cuvine sa citim nu pentru a-i intelege pe ceilalti, ci pentru a ne intelege pe noi insine”), volumul apare intr-o prima editie in 1988, bucurandu-l pe cel care devenise intre timp monahul Nicolae Delarohia si care dorise mult sa isi vada retiparite in timpul vietii textele aparute in Revista Fundatiilor Regale, dar si mahnindu-l din pricina interventiilor cenzurii
