Ceea ce se impune repede la lectura Problemelor sangvinice si functioneaza ca o captatio benevolentiae este vioiciunea colocviala, insistenta de a comunica, o dispozitie ispitita de histrionism.
Nimigean.
O.
Timbrui personal al poeziei lui Catalin-Mihai Stefan se aude cu precadere dupa ce „copilareala", vorba lui Arghezi, s-a confruntat cu fatalitatea timpului ce fuge ireparabil.
Totusi, cartea cuprinde reusite certe, mai ales cand nostalgia, pe de o parte, si regresia ad uterum, pe de alta, il apropie pe poet de inocenta varstei aurorale.
Masuri poate chiar prea drastice, riscand sa dilueze lirismul in favoarea unei gesticulatii „istete".
Poetul a intuit capcana melodramei, a patetismului si a kitschului pe care tema (cristianpopesciana) a familiei, cu toate miturile ei domestice, i-o intinde si isi ia masurile de distantare.
Confesiunea propriu-zis lirica va fi temperata printr-o hatrosenie de targovet moldav, care - fara a se cadea in exces - nu ocoleste expresia buruienoasa ori micile trivialitati.
Ceea ce se impune repede la lectura Problemelor sangvinice si functioneaza ca o captatio benevolentiae este vioiciunea colocviala, insistenta de a comunica, o dispozitie ispitita de histrionism
