„Pierderea noţiunii de timp, trupul ridicat în răngi, bătaia cu vergele, urletul durerii, omul zdrobit şi icoana încătuşatului aureolat de răni nu se află în Procesele verbale de interogator.
El creşte în posteritate, nu pe seama bunăvoinţei altora, ci prin modelul de jertfă creatoare, de operă monumentală şi de credinţă neclintită în lumina Celui singur nesupus schimbării.” Aurel Sasu.
Mulţi cu viaţa! Dar câtă deosebire! Pe când aceşti ridicoli epigoni mai întreţin cu patimă meteahna delaţiunii, a denigrării şi a intrigii cu aer de compasiune, Mitropolitul Bartolomeu i-a iertat pe toţi, în viaţă fiind, în duhul iubirii evanghelice.
Provocat şi de mulţimea grefierilor necinstiţi şi a celor dispuşi, pentru bani, să transforme în poveste tabloidă disperarea, curajul şi suferinţa unei întregi generaţii de martiri, exact în cheia totalitară pentru care cei incriminaţi au plătit cu tortura trupului şi cu schingiuirea minţii.
Rezultatul acestor reciproce completări este povestea extraordinară, credibilă şi cuceritoare a drumului parcurs de la inima încrâncenată la bucuria suferinţei şi de la „ieşirea din fire” la deplinătatea iubirii.” „Am ţinut să apară acum Procesele verbale de interogator, provocat de adversitatea încă vie şi bolnavă a câtorva fanatici faţă de Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, chiar şi astăzi la atâţia ani de la trecerea lui în veşnicie.
Aproximarea documentară din Memorii îşi găseşte, în Procesele verbale, formula de autenticitate a evenimentului databil, a informaţiei de arhivă şi a preciziei de calendar.
Aici se află doar proba documentar-brutală, copleşitoare şi indeniabilă a mărturiilor de suflet şi a vieţii rostite din Memorii, un argument în plus că niciodată nu eşti îndeajuns de disperat ca să te poţi salva. „Pierderea noţiunii de timp, trupul ridicat în răngi, bătaia cu vergele, urletul durerii, omul zdrobit şi icoana încătuşatului aureolat de răni nu se află în Procesele verbale de interogator
