Daca patrunzi suficient de adanc, vei intelege ca nu stii nimic.
Pentru aceasta, mergeti la episcopi crestini, la....
Nu sunt traficant de droguri.
Aceasta poate avea loc doar in prezent.
Eu nu vand opium.
Nimic altceva – nu Dumnezeu, cerurile, iadul, ci doar a te aduna, o cristalizare.
Inseamna a te aduna.
Este religio, radacina din care provine cuvantul „religie”.
Aici nu este vorba de o religie, ci de o scoala a misterelor.
Toate religiile organizate au teluri.
Daca incepi gresit, rezultatul final este eronat.
Traiti clipa, in totalitate.
Concluziile depind de modul in care abordam un subiect.
Nu pentru ca nu ar exista, ci pentru ca aceasta abordare ii interzice sa existe, devenind limitativa.
Sufletul este complet negat de catre psihologia occidentala.
Acesta este motivul pentru care psihologia devine comportamentala, din ce in ce mai materialista, din ce in ce mai mecanica – si din ce in ce mai plina de suspiciune in ceea ce priveste sufletul.
Mintea ar putea fi inteleasa doar din interior, deoarece ea nu are o suprafata exterioara – acesta este primul lucru de luat in considerare.
Doar materia poate fi inteleasa din exterior, deoarece nu are o viata interioara.
Aceasta abordare face ca mintea sa fie considerata ceva material.
O descoperi doar indragostindu-te – nu exista o alta cale de a o cunoaste.
Psihologia occidentala incearca sa inteleaga mintea din exteriorul ei.
Iubirea tine de profunzimile fiintei.
Aparentele pot fi inselatoare, exteriorul poate fi inselator.
De fapt, ii scapa esentialul.
Cum ar fi daca cineva ar incerca sa studieze iubirea privind indragostitii imbratisandu-se, tinandu-se de mana, stand unul langa altul, facand dragoste – si ar aduna date despre modul in care se comporta indragostitii? Aceasta nu i-ar conferi nici cea mai vaga idee despre ceea ce este iubirea, deoarece iubirea nu este la suprafata.
Bineinteles ca, astfel scapa multe lucruri din vedere.
El este ceea ce le transcende pe toate.
Psihologia occidentala studiaza mintea ca obiect, examinand-o din exterior.
Nu se identifica cu formalismul, nici cu jocurile de rol, nici cu haosul, moartea sau viata.
Nu se identifica cu niciunul dintre straturile care compun personalitatea sa.
In asta consta intelepciunea sa, aceasta este cunoasterea pe care o detine – a sti ca nu stie nimic.
Inteleptul isi aminteste de sine.
Fara cunoasterea de sine, orice ai cunoaste este in van.
Un copil este ignorant, dar nu este constient de aceasta; inteleptul este tot ignorant, dar este perfect constient de aceasta.
Cunoscandu-se, spun Upanisadele, omul cunoaste tot ceea ce exista.
Aceasta cheie deschide o mie si una de incuietori, este cheia de bolta.
Cum ai putea cunoaste ceva, daca nici macar nu te-ai gasit pe tine insuti? Ce ai putea cunoaste, daca nu te cunosti? De aceea insista toti marii intelepti asupra importantei „cunoasterii de sine”, caci aceasta este cheia ce deschide cunoasterea oricarui alt aspect.
Poate ca ai citit multe dintre scripturi, dar nici asta nu este cunoastere.
Cunoasterea este posibila doar atunci cand transcenzi viata si moartea, nu inainte.
Este posibil sa detii multe informatii, dar aceasta nu inseamna a cunoaste.
Daca patrunzi suficient de adanc, vei intelege ca nu stii nimic
