„Spunem mereu, și a devenit un clișeu, că literatura înseamnăempatie. Și mi-e imposibil să gândescce-aș face și cum aș reuși să supraviețuiesc dacă s-arîntâmpla vreodată ceva rău copilului meu" - Camelia Cavadia.
Mă bucur mult, așadar, că o astfelde carte e posibilă." - Radu Vancu„Am scris această carte pentru că mă impresioneazăvulnerabilitatea copiilor, pentru că uit greu un chip trist, pentrucă nu pot să nu mă-ntreb unde dorm, ce mănâncă, ce vieți aucopiii străzii, dar mai ales care este povestea care i-a adus acolo.
Am scris-o și pentru că sunt mamă.
Tocmai astfelde documente îți dau speranța că literatura înseamnă, totuși,mai mult decât un joc estetic.
Undocument al infernului și al purgatoriului pe care acești îngericăzuți fără voia lor sunt nevoiți să-l parcurgă.
Romanul Cameliei Cavadia tocmai așa ceva este:documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. Însă prea puțini dintre noi, scriitorii, facem dinliteratura noastră un document real, emoționant, mișcător alacestei empatii. „Spunem mereu, și a devenit un clișeu, că literatura înseamnăempatie
