Iubirea insasi si frumusetea ei diafana radiaza ca o lumina din alte sfere, prin ochii nostri, prin mainile noastre, prin ganduri, prin cuvinte si prin fapte frumoase.
Avem nevoie sa invatam ca mintea noastra e ca un cal salbatic, care ne rataceste daca n-o conducem ca niste cunoscatori, cu inteligenta si cu un dram de cunoastere spirituala..
Avem nevoie sa fim atenti la frumos pentru a-l vedea.
Modul nostru de a gandi, de a percepe, de a visa, de a intelege, mai ales, trebuie pus sub semnul intrebarii.
Negativitatea ne impiedica sa vedem frumusetea divina in noi si langa noi.
Cautarea adevarului ne poate ajuta sa punem in miscare rotitele legilor spirituale, care vor aduce catre noi adevarul si anume acela ca suntem frumosi si toata existenta e plina de frumusete divina.
Iubirea pentru tot ce ne inconjoara ne poate trezi.
Problema este sa ne trezim din somn, sa ne amintim ca visam suferinta si uratul si, mai ales, sa ne folosim liberul arbitru pentru a alege starea de trezire a constiintei.
Problema noastra este una: sa fim constienti de frumusete, de divinul frumos care ne danseaza imprejur, dar si in interiorul nostru, clipa de clipa.
Frumusetea Sinelui Divin straluceste in ochii fiecarei fiinte; frumusetea aceasta e ascunsa ingenios, as putea spune, de catre mintea noastra, care ne impinge cu o remarcabila indemanare sa cream suferinta, raul si uratul, ascunzandu-ne Puterea minunata a iubirii si Puterea fara seaman a propriei noastre frumuseti innascute.
Faptele reprobabile, suferinta, frica si raul, uratul din lumea noastra sunt creatii ale inconstientei, ale acelei forme profunde de inconstienta, care invaluie mintea, emotiile si sufletul, determinand fiinta sa devina partasa la scenariul uratului vietii si chiar sa-l creeze prin comportamente, atitudini, alegeri si fapte distructive.
E drept ca vedem cruzime, rautate, amagire, distrugere, teroare, e drept ca aceste vise despre rau si despre urat sunt mai degraba cosmaruri, dar putem intelege azi si acum ca visele urate sunt expresii ale inconstientei noastre cu privire la natura Realitatii, a divinului, care este aici, dar nu-l putem vedea. frumoasa in momentele grele.
E drept ca visam asa de profund incat suferim, avem dureri, ne simtim parasiti, neiubiti, terorizati de lipsuri, de probleme, e drept ca vedem multa suferinta in jurul nostru si e drept ca adesea ne doare durerea lumii in care traim, precum si inconstienta celor care ar putea sa aline cumva durerea noastra, sa ne sprijine, sa ne fie aproape si sa ne intinda o mana...
E drept ca totul ne pare din cale afara de real.
Uratul e doar o expresie a inconstientei noastre, doar un efect al somnului in care se afla constiinta, o stare autohipnotica, un vis al mintii, caci - iata ce marturie fascinanta ne face o fiinta care a depasit inconstienta, atingand starea de iluminare: constiinta, luminata de iubire, libera de negativitate, eliberata de toate proiectiile si de toate constrangerile materialitatii, vede totul imbracat in "
FRUMUSETE"! Uratul, raul, suferinta, toate caznele omenesti sunt visele pe care le avem in aceasta aventura a noastra in trup, in aceasta aventura numita "viata noastra".
Noi nu trebuie sa facem ceva pentru a atinge frumusetea, noi avem nevoie doar sa renuntam la negativitate, caci aceasta este precum stratul de nori care acopera albastrul fastuos al cerului.
Asadar, frumusetea este ceea ce suntem noi, ea e starea naturala a fiintei, doar ca dormim cumva, doar ca nu suntem constienti de prezenta ei in intreaga existenta.
De aceea frumusetea e reala; e reala pentru ca e divina si divin e sufletul care-o contempla, iar fara a ne contempla natura reala, noi nu putem trai.
Iubirea insasi si frumusetea ei diafana radiaza ca o lumina din alte sfere, prin ochii nostri, prin mainile noastre, prin ganduri, prin cuvinte si prin fapte frumoase
