A fost odata un rasarit...
Cu siguranta, volumul Rasarit isi va gasi cititorii care cred in iubire, va.
De altfel, poeta declara in preambulul volumului ca "traieste pe o scena care este viata".
Poeta ravneste o continua primenire, trecand prin ploaie, prin speranta, prin vise, furtuna, fum, prin noapte, si mai ales, printr-un lung sir de suisuri si coborasuri "in ganduri incurcate… ratacite" in starea de insingurare."
Ce noapte trista trebuie sa-ndur/ pierduta in universul Tau nebun".
Motivul curgerii ireversibile a timpului apare in multe variante semantice: "clipa dulce, timp de chin, m-am daruit mai mult de o secunda, clipe ofilite de voluptate" sunt invocate mereu in acest univers imaginar in care iubirea cunoaste diferite trepte: speranta, indoiala, extaz si diaperare, cum este insasi viata.
Exista o acumulare de gesturi tandre, consfintite in anotimpuri, in aromele florilor, sub clar de luna, sub imperiul luminii.
Poeta construieste din cuvinte o iubire explicita, senzuala, in daruire totala "topeste-te cu mine… fiorul sa-mpartim".
Astfel, discursul liric devine pe alocuri o incantatie, o declaratie de dragoste "intr-un zbor fierbinte" pentru ca impreuna "pe veci s-atingem, prin timpuri nemurirea".
Plina de sperante, poeta incearca sa-l imortalizeze: "
De-ar fi sa spuna cerul prin care am eclozat/ ca dragostea curata in noi a existat/ puterea nazuintei s-ar prinde-n poezii/ Si orele curtate cuminti ne-or ocroti".
Exista in acest volum de poezii o nestavilita nevoie de daruire totala, oricate clipe de suspin ar indura: "
Cersesc iubire de la tine/ Cand am atita de-mpartit?/ Nu vreau sa fii doar amagire/ Si tind sa cred ca tu imi esti sortit".
Starea de dor se multiplica obsesiv intr-un poem amplu care de la inceput si pana la sfarsit incepe cu sintagma"
Mi-e dor", devenita lait-motiv.
Nazuinta de a iubi se exprima prin verbul "m-as face" in diferite variante semantice: "
M-as face inger pazitor… m-as face foc… m-as face sange rosu aprins/ sa-ti curg prin vene ca valul necuprins".
Suflet rebel si contradictoriu, indragostitul isi marturiseste iubirea "ii zambeste", apoi "zglobiu pornesti, iubitule, la mine".
Volumul de versuri al poetei Virginia-Gabriela Tanca, Rasarit , este o confesiune lirica nelinistitoare, dar mereu ravnita, oricate indoieli, declaratii, certitudini pline de capcane, stapanita de o nevoie imperioasa de implinire.
Virginia-Gabriela Tanca construieste o poveste de iubire, dupa ce isi defineste starea ca fiind "in esantion de vise", se cauta pe sine, asteptand cu o oarecare dezamagire, drumul insidios al iubirii care pare a fi uneori incercata de "dureri otravitoare".
Se pare ca eul liric, inainte de a cunoaste iubirea, sfideaza nepasarea, descoperind o ipostaza nesincera a iubitului in "sarutul perfid", desi isi simte "dragostea nebuna", subliniind ideea ca iubirea este o ingemanare de "placere si durere".
Poemele de inceput compun profilul nestatornic al iubitului, folosind persoana a II-a, mereu nelinistit si nesigur de trairile sale, numindu-l "maestru meloman", "nabab nebun"…"
Valsand vrajit prin valurile vietii".
Un Rasarit condus spre infinit.
O reprezentare lirica, menita sa rascoleasca si sa aline, andraznind cu duiosie sa patrunda in sufletele cititorilor, sa-i faca sa-si doreasca sa se contopeasca in starile ce emana, la fiecare cuvant rostir, fiori dulci, ostentativi.
Zbaterea nelinistilor sufletului, impletite cu ganduri curate si pofte carnale.
Imaginatia impletita cu realitatea banala, in care ne scaldam ravnele, ca o prajitura inca necoapta, un amalgam d eingreediente sarate, amare, parfumate.
Cartea contine poezii scrise dintr-o inima indragostita, de acele stari care ne cuprind deopotriva dorintele, visele si dorurile.
Rasaritul acelui moment, care mi-a aratat puterea si dorinta de a scrie.
Un Rasarit ca o scanteie sau o scanteie ca un rasarit.
A fost odata un rasarit..
