Cand citim, ce anume ne face receptivi la un mesaj, la mesajul care ar putea fi o urma a unei alte cautari? Iar dupa ce il primim, cum ne continuam cautarea in mijlocul uitarii si al confuziei? Nu de puține ori, pornirile obisnuite, dorintele obscure, orbirea si fricile ne deruteaza complet sau, si mai ciudat, se deghizeaza si iau infatisarea acelei aspiratii profunde catre ceea ce ne depaseste.
Insa pentru a cunoaste, ii invata el pe ceilalti, este necesar sa descoperi „cum sa cunosti”..
Atunci ramane acolo doar „sa cunosti” pentru „a fi”.
Pentru aceia care cauta sa inteleaga sensul vietii omenesti in univers, el spunea ca scopul cautarii este de a strabate si ajunge la acest curent, de a-l gasi.
El a privit aceasta cunoastere drept mijlocul indispensabil de a obtine libertatea interioara, eliberarea.
Gheorghii Ivanovici Gurdjieff (1866-1949) a privit cunoasterea realitatii – ceea ce el numea adevarata „cunoastere a fiintei” – ca pe un curent care curge din indepartata Antichitate, transmis din epoca in epoca, de la un om la altul, de la o rasa la alta.
Este o posibilitate si nicidecum o garantie, este o incercare, singura care, in ciuda agitatei noastre desertaciuni, ne arata adevarata masura.
O astfel de prezenta se afla in cuvintele doamnei Jeanne de Salzmann; in ceea ce ne spune pot fi regasite speranta si indrumarea.
Iar cand intunericul pare ca a ascuns totul, chiar atunci cand speranta pare complet pierduta, este posibil, in mod neasteptat, sa fie simtita acea prezenta care calauzeste.
Cand citim, ce anume ne face receptivi la un mesaj, la mesajul care ar putea fi o urma a unei alte cautari? Iar dupa ce il primim, cum ne continuam cautarea in mijlocul uitarii si al confuziei? Nu de puține ori, pornirile obisnuite, dorintele obscure, orbirea si fricile ne deruteaza complet sau, si mai ciudat, se deghizeaza si iau infatisarea acelei aspiratii profunde catre ceea ce ne depaseste
