Omul este exact ca si o casa de construit care are nevoie de timp pentru a o construi.
Cum se explica aceasta situatie?.
Campul necultivat care este persoana umana in punctul ei de plecare nu va putea darui in mod indiferent orice fel de roade: unii vor darui mai mult decat ceilalti.
Fiecare om se naste cu un capital de capacitati oferite deja si fiecare este tributar unui anumit numar de conditionari innascute sau obtinute.
Este o mare eroare, caci nu putem reduce virtutea la stiinta, si nici educatia doar la instructie: inteligenta nu este inima.
Exista astazi tendinta de a inlocui virtutile prin tehnici si metode in relatiile de prietenie, in relatiile de la serviciu si pentru a reusi in viata.
Ar fi o iluzie sa credem ca intr-o zi vor fi inlaturate in totalitate.
Accesul la maturitate se face prin asumarea propriilor vulnerabilitati, a propriilor sale falii.
Un om nu este cu adevarat adult decat daca accepta ca exista in el insusi zone de rezistenta si de obscuritate pe care nu le poate domina si nu le poate cunoaste in totalitate.
Desigur, depasim anumite praguri, devenim din ce in ce mai rabdatori si serviabili, dar trebuie sa abandonam cu umilinta dorinta si posibilitatea unei stapaniri perfecte, a unui control absolut de noi insine.
Tot virtutea este aceea care ne ajuta sa fim stapani la noi acasa si stapani pe noi insine.
Ea presupune o crestere constanta, armonioasa si ofera un adevarat echilibru interior.
De asemenea nici virtutea nu se dobandeste intr-o singura zi.
Casa nu este terminata decat daca suntem stapani la noi in casa.
Nu se construieste la intamplare si se asaza bine partile unele in raport cu celelalte pentru a fi solida.
Omul este exact ca si o casa de construit care are nevoie de timp pentru a o construi
