„Fiecare singur si despartiti de toata lumea”, aceastaeste conditia asumata de personajele lui Holban.
In procesul acestei adevarate concordia discors,geometria nuantelor creste din radacina vietii, acolo undegolul se vede din plin..
In aparenta, realitatea seintampla in gol, implinindu-se abia in felul in caretranspare – ca imagine pozitiva – in irealitatea imediataa lumii.
Lumea fiintei nu isi gaseste locul in fiintalumii, deseneaza pe harta acesteia enclave uitate, insule deintuneric.
In lumea lui Blecher, golul si plinul sunt variabilemetafizice invers proportionale; bine asezate, racordatela dinamica interna a creatiei, ating niveluri de iradierediferite, dar corespondente, permitand imaginii sa sescurga dintr-unul intr-altul.
Ea circumscrie aparitia de sine in cadrul uneimanifestari reduse, izoleaza prin despartire, creeaza olume in lume.
Dacaasteptarea isi dezactiveaza intentionalitatea din lipsa deobiect, daca ascunderea pune in scena natura frustrataa strainului, singuratatea este forma non-intentionala aascunderii. „Fiecare singur si despartiti de toata lumea”, aceastaeste conditia asumata de personajele lui Holban
